Din cauza legislaţiei proaste din domeniu, a retrocedărilor haotice, dar şi din vina proprietarilor, în acest moment România are 478.000 de hectare de pădure care nu se află în administrarea nici unui ocol silvic, fiind practic neprotejate. În urmă cu șapte ani, într-o zi de sfârșit de decembrie, sute de oameni din comuna Apele Vii, județul Dolj, și-au luat topoarele la spinare și-au pornit spre pădurea de la marginea satului. Mai ceva ca un stol de lăcuste, au împânzit codrul. Unul câte unul, arborii cădeau sub lamele ascuțite. La Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Vâlcea s-a dat alarma. Pădurari și inspectori silvici s-au urcat în mașini și-au pornit spre Apele Vii, unde localnicii puseseră gând rău codrului. „Dacă nu interveneam, tăiau toată pădurea de 2.000 de hectare. Într-o singură zi, între Crăciun și Anul Nou, când toată lumea stă să-și taie porcul să-l mănânce, s-au apucat să taie. Toată comuna a ieșit la tăiat. Cu căruțe, cu mașini, cu remorci, cu tractoare. Au ras 300 de hectare. Era pădurea lor, le fusese retrocedată, și au zis c-o taie ca să nu li-o fure alții”, povestește Gheorghe Dinucă, inspector-șef adjunct al Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Vâlcea.
Cazul raderii de pe fața pământului a 300 de hectare într-o singură zi în comuna doljeană nu ar fi fost posibilă fără complicitatea autorităților locale. Acestora le reproșează autoritățile silvice tolerarea tăierilor fără drept. “Dacă o căruță trece plină cu lemne prin comună, nu vede polițistul din sat? Nu află primarul? Nu se poate tăia fără să știe ei. Primarii închid ochii să nu-și piardă alegătorii, pădurea e folosită ca o sursă de voturi.,” reproșează Dinucă. Legea spune ca, odată ce proprietarii își câștigă drepturile, obligația de a împărți pădurea revine primăriilor. “Tot ce se întâmplă acum este opera modului în care s-a făcut retrocedarea acestor păduri. Haotic, pe preferințe, pe ochi frumoși. La ora asta, în Vâlcea sunt câteva mii de hectare predate de direcțiile silvice comisiilor de fond funciar, din subordinea autorităților locale, care ar fi trebuit să le împartă la oameni. După 20 de ani, nici acum nu e împărțită pădurea. A plecat de la stat, să ajungă la cetățeni, etapa intermediară era la comisia locală. E folosită de ia, du-te și taie de acolo. Statul român nu a fost în stare să dea o măsură și să spună: Pădurea asta care a fost a statului român și a fost dirijată spre retrocedare, s-o ia înapoi cât a mai rămas ceva din ea”, spune oficialul.
Vâlcea ocupă primul loc în clasamentul județelor cu cele mai mari suprafețe de păduri nepăzite. În cei aproape 40 de ani în slujba codrului, inginerul silvic Ion Oprescu, fost șef al Direcției Silvice Vâlcea, nu a reușit să-i facă pe oameni să înțeleagă de ce ar fi mult mai câștigați dacă și-ar tăia pădurea treptat, respectând legile silvice, lăsând-o să crească și să se regenereze. “Divizarea pădurii înseamnă moartea ei” și “Sărăcia e cel mai mare dușman al pădurii” sunt două concluzii la care Oprescu a ajuns în acești ani de negocieri, doar pe alocuri câștigate, cu proprietarii privați de pădure. “Pădurea e un bun, e ca un depozit la bancă. Dacă-l tai, câștigi pe moment. Dar dacă iei o decizie chibzuită și tai respectând pădurea, câștigi înzecit pe termen lung”, spune Oprescu. Astfel, odată cu încheierea unui contract cu un ocol silvic, proprietarul beneficiază în primul rând de paza pădurii. Dezavantajul este că ocolul decide cât și de unde se taie. Un pădurar va patrula zilnic zona, ținând hoții la distanță, și va alerta în caz de incendii sau dăunători. Pădurarul răspunde din plin pentru pădurea păzită. De exemplu, în cazul în care din pădure e tăiat ilegal un arbore, el plătește către proprietar de trei ori valoarea reală a acestuia. Sumele imputate pentru un singur arbore pot ajunge și la 3.500 de lei, în funcție de specia arborelui, diametrul și volumul său. E mai ieftin decât un pachet de țigări să ai pădurea păzită, spune și Daniel Rădulescu, director tehnic al Direcției Silvice Vâlcea.
Sursa: romanialibera.ro
