Directorul unei școli din municipiul Râmnicu Vâlcea este acuzat că face sex în biroul de la școală.
Pe adresa redacției am primit o scrisoare, pe care o publicăm în continuare (fără numele persoanelor incriminate, având în vedere caracterul extrem de „intim“ al relatării). Solicităm pe această cale conducerii Inspectoratului Școlar Vâlcea să demareze o anchetă pentru a verifica dacă aspectele relatate sunt reale:
„Cum in politica a dat cu stangul in dreptul s-a reintors la invatamant. Si ii merge bine. De la numirea sa și in functia de director de gradinita si pana in prezent a dat dovada ca este un director „penal” si la propriu si la figurat.
Este de notorietate partidele de amor pe care le are cu o educatoare.
Partidele de amor au loc si in cancelaria gradinitei. In acea perioada cand usa cancelariei este incuiata, nimeni nu indrazneste sa-l supere pe „dom’ director” pentru ca e vai si amar dupa aceea. Am fost orpilata cand am vrut sa-mi iau copilul de la gradinita si vrand sa vorbesc cu domnul director o problema comuna, una dintre ingrijitoare m-a oprit speriata spunandu-mi ca „este ocupat” si se enerveaza daca este deranjat. Am ramas stupefiata. Am verificat si datile viitoare si periodic cancelaria era „incuiata” si nu trebuia sa batem la usa. Tot personalul gradinitei stie dar mai rau ca am aflat si noi parintii. Am aflat ca amanta educatoare chiar se lauda cu acest lucru la personalul gradinitei spunand ca este „protejata”. Chiar asa si este. La examenul de definitivat/de grad/ (nu stiu exact) pe care educatoarea l-a sustinut la Inspectoratul Scolar Judetean, anul acesta, a fost „zero barat” si a iesit din sala nestiind nici un subiect. Ideea este ca iesiind din sala nu primesti nota 1 si astfel, poti fi suplinitoare in continuare la gradinita. Daca primea nota 1, legislatia nu ii mai permitea sa fie suplinitoare. Probabil ca tot dom’ director a invatat-o caci oricum sustine exmene „orale” periodice. Pe pagina de Facebook, aceasta postat mesaje cu subanteles pentru dom’ director. Ceva legat de faptul ca „amantele ar trebui prezentate si sotiilor”- nu mai stiu exact cum era textul postat dar se poate verifica usor.
Directorul i-a acceptat dosarul- dupa un examen „oral” in detrimentrul altor educatoare mult mai bine pregatite dar care nu au putut sustine „oralul” pentru a preda ca suplinitoare.
Totodata acest director, PE BANII STATULUI, a dotat clasa la care preda educatoarea cu perdele noi, mobilier, picturi pe pereti, etc., fiind singura clasa din gradinita cu tratament preferential. Nimic rau in asta dar cand redirectionezi o mare parte din banii statului spre o singura clasa, ridici niste semne de intrebare
Tot din cauza directorului copii care termina cresa migreaza spre alte gradinite, numarul copiilor de la grupa mica scazand de la an la an. Totodata ne obliga pe noi parintii ca in cazul in care copilul termina grupa mare si nu poate merge la scoala sa-l inscriem la grupa mica in continuare ca sa aiba copii.
O ingrijitoare mi-a spus ca le terorizeaza cu controalele, certandu-le sa nu puna portii mari sau Doamne fereste sa aiba indrazneala sa serveasca vre-o portie la educatoare. Copilul meu se plange acasa ca i-a fost refuzata o portie ceruta suplimentar iar la sfarsitul mesei din spusele ingrijitoarelor, se arunca cantitati insemnate de mancare. Dar „seful este sef”. Periodic directorul serveste masa la gradinita, masa care este pregatita cu mare grija de ingrijitoare. Toate ingrijitoarele stiu acest lucru, vorbesc dar la toate le este frica de dom’ director.
– Sa-ti fie rusine domnule director care ii refuzi copilului meu o portie suplimentara iar TU mananci ca un nerusinat la gradinita!
– Sa-ti fie rusine de atitudinea ta, de limbajul obscen si libidinos pe care il afisezi cu multe ingrijitoare si educatoare si la care am fost martora, fara sa vreau, de cateva ori!
Acest director a transformat aceasta gradinita intr-o afacere proprie in care dicteaza propriile reguli, in care legea nu mai conteaza ci doar regulile pe care le face DOM’ DIRECTOR! OARE NU SE POATE FACE NIMIC?“
Recunoastem personajul….!!! Am mai auzit..tot parcul cina vorbea cu ceva timp in urma…sunt unele doamne care vor sa fie ‘protejate’…oricum domnul in cauza vorbeste arogant…obscen…fata de elevi si fata de parinti…sa isi asume ceea ce a facut!!!Bv!!!
:)))
?!!!!!!!!!
Nu sunt genul sa plec urechea la toate rautatile spuse despre acest domn, insa pot sa vad foarte bine…si vad numai lucruri bune. Doar avem cea mai frumoasa scoala din judet, iar rezultatele elevilor pe masura. Oare nu trebuie sa tinem cont de aceste lucruri? Limbaj oscen?! Refuz sa cred! Si pana la urma putina disciplina nu strica… Asadar, dragi jurnalisti, puteti sa reveniti cu alte titluri mai interesante,nu sa distrugeti tot ce a realizat pentru noi, parinti, copii, cetateni ai Ramnicului, acest domn in acesti ani. Sper ca Inspectoratul Scolar sa ia decizia corecta!
Succes!
Nu exista dovezi!Asa spunea un anume domn cu functie inalta si cu mustata de la Inspectorat acum cativa ani!Va dorim numai succesuri si sa ajungeti la urgente!Arhiva acestui personaj este foarte bogata si sclipitoare!
Rezultatele pe care le stiti nu sunt datorita lui!!!!! Nu are nici cinci ani vechine in aceasta scoala. Sa fim seriosi !
Iar in legatura cu frumusetea scolii habar nu aveti cati bani i-au intrat in buzunare cu aceasta ocazie!
Probabil ca sunteti informat(a) foarte bine din moment ce faceti aceste afirmatii ( posibil sa fiti chiar coleg(a) cu domnul si nu cred ca ma insel):) Deh…rautati… Insa eu vad ceva frumos… asa vad eu. E parerea mea si nu mi-o poate schimba nimeni.
P.S. In legatura cu rezultatele…da, aveti dreptate… e meritul tuturor: copii, parinti, dascali si conducerea scolii.
O zi minunata si un inceput de an scolar cat mai bun! 🙂
PACAT CA VA BATETI JOC DE ACEST OM SI DE FAMILIA LUI.SPER CA D-ZEU SA-L AJUTE SA TREACA PESTE ACEST EPISOD, IAR SOTIA LUI CARE E O DOAMNA IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI SA-SI DEA SEAMA CA TOTUL E DOAR O MINCIUNA IEFTINA SI DOAR INVIDIE!
SUCCES, DOMNULE DIRECTOR!
SUNTETI UN OM DEOSEBIT! VA CUNOASTEM SI CA OM SI CA PROFESOR! NIMIC DE REPROSAT!
De banii care i-au intrat… ceva, ceva?
De plecarile prin strainatate in timpul anului scolar?
Iar doamna este deja obisnuita, Ioana.
O vorba din batrani spune:
” Daca nu poti sa faci bine nu face rau”
Eu cred ca conducerea inspectoratului scolar ar fi trebuit sa masoare ” cu ocaua lui Cuza” faptele bune si cele rele, sa studieze amanumtit tot ceea ce s-a realizat, sau nu, de catre acest OM in toata perioada in care a fost director si sa reusasca sa ia cea mai buna decizie pentru: comunitate, scoala si nu in ultimul rand persoana acuzata.
Este trist ca traim aceste vremuri in care piramida valorilor este intoarsa invers si oameni care incearca sa faca ceva bun pentru aceasta societate sunt inlaturate atat de murdar fiind loviti miseleste.
Va doresc multa putere Domnule Director pentru a putea trece cu bine peste aceasta incercare grea.
Cu respect,
Un om care in ultimii ani a vazut cum a inforit o scoala in ROMANIA ZILEI DE AZI.
Din pacate, in societatea actuala, am sentimentul ca tot mai des se vor inlaturati din functii de conducere oameni competenti si care cu adevarat lupta pentru institutiile pe care le reprezinta. Este foarte usor sa scrii un articol in care sa murdaresti imagineaunei persoane publice. Este si mai usor sa il publici, spre deliciul tuturor celor care se hranesc spiritual cu scandaluri mai mult sau mai putin mondene. Dar este trist sa vezi cum se distruge viata unui om performant, a unui manager foarte abil, cu viziune, care a stiut sa transforme o scoala obisnuita intr-una europeana -in adevaratul sens al cuvantului- ce impresioneaza trecatorul de rand, la o simpla privire. Ma asteptam ca reprezentantii ISJ-ului sa analizeze mai profund situatia si sa masoare bine de tot consecintele, pe termen lung, caci plecarea domnului Burlan de la conducerea unitatii nu este nicidecum in beneficiul acesteia.
Multumim, domnule director, pentru modul in care ati stiut sa duceti renumele scolii dincolo de acest simplu cartier !
„Ziarul” Vocea Valcii a uitat ca acum 2 ani il terfelea pe acest domn!?
Aceasta jigodie politică a PSD,ticălos și hot cu acte în regulă,este un oportunist din zona Drăgășani,titularizat la tara și adus la furat prin transfer în cea mai mare școala din municipiu.Rog pupincuriștii sa se abțină,personajul este de notorietate și în minister.Asa veți avea și copii instruiți de el:sex,alcool,falsuri și fraude,bani furați și incompetenta Indraznește sa crezi…