DNA acuză: Trafic de influenţă
Crivăţul bate în Finanţele Publice Vâlcea
Procurorii de la Serviciul Teritorial Anticorupţie Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului Crivăţ Sorin, funcţionar public, consilier evaluare – examinare, fost şef al Corpului de Control al Ministerului Integrării Europene, fost şef al structurii de securitate la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului – pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a inculpatului Preda Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului. Ce spun procurorii?
O şpagă interesantă
„Din probele administrate a rezultat că, în perioada 28 aprilie 2005 – 1 septembrie 2006, inculpatul Crivăţ Sorin, folosindu-se de funcţiile publice deţinute, a pretins de la o persoană denunţătoare – administrator al unor firme din domeniul petrolier – un procentaj de 10% din valoarea câştigului afacerii acestuia şi a primit, prin intermediari, suma totală de 107.900 lei (31.874 euro). În schimb, inculpatul Crivăţ Sorin a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, respectiv de la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Brezoi (judeţul Vâlcea), pentru a-i determina să aprobe eliberarea unor autorizaţii de utilizator final (documente necesare societăţilor comerciale care achiziţionează uleiuri minerale neaccizabile de la rafinării). De asemenea, inculpatul a vrut să lase impresia că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Gărzii Financiare în vederea opririi unor eventuale controale care erau în curs de efectuare la firmele persoanei denunţătoare.”
Probabil şirul pretinselor infracţiuni comise de acest Crivăţ nu ar fi fost atât de lung dacă angajările în ministere s-ar face transparent, p principiul competenţei şi nu prin aranjamente mai mult decât suspecte
În perioada 02 august 2004 – 14 aprilie 2006, inculpatul Crivăţ Sorin a ocupat funcţia de consilier evaluare–examinare–grad superior în cadrul Ministerului Integrării Europene – Corpul de control al Ministrului, unde principala sarcină de serviciu era aceea de verificare şi control. La data de 14 aprilie 2006, inculpatul Crivăţ Sorin a fost destituit din funcţia de consilier evaluare–examinare–grad superior din cadrul Ministerului Integrării Europene – Corpul de control pentru motive disciplinare. Apoi , atenţie, la doar câteva zile în 2 mai 2006 a fost angajat în funcţia de consilier şef oficiu în cadrul Ministerului Economiei Şi Comerţului – Oficiul Participaţiunilor Statului şi Privatizării în Industrie
Un complice cu idei SF
Din probatoriul administrat a mai reieşit că, în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2007, inculpatul Preda Dumitru l-a sprijinit pe inculpatul Crivăţ Sorin pentru a îngreuna urmărirea penală, deşi cunoştea că acesta din urmă era cercetat de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Susţinând că ar fi ofiţer sub acoperire, împreună cu Crivăţ Sorin a întocmit un aşa numit raport informativ pe care l-a depus la Administraţia prezidenţială, cu scopul vădit de a tergiversa sau chiar de a opri urmărirea penală ce fusese declanşată de organele judiciare. De fapt, se dorea acreditarea ideii că, cei doi inculpaţi făceau parte dintr-un presupus grup operativ alături de ofiţeri superiori din serviciile secrete. Inculpatul Crivăţ Sorin a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 21.12.2006, măsura preventivă fiind prelungită la data de 16.01.2007 cu încă 30 de zile, până la data de 17.02.2007. Inculpatul Preda Dumitru a fost reţinut la data de 18.01.2007, iar la 19.01.2007 s-a dispus obligarea de a nu părăsi timp de 30 de zile localitatea Mihăileşti ( judeţul Giurgiu), măsura preventivă fiind valabilă până la data de 17.02.2007. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov.
Noi nu suntem birou de informaţie al DNA
Miercuri, 14 februarie, l-am contactat telefonic pe Gheorghe Gogârnoiu, directorul DGFPS Vâlcea şi i-am solicitat un punct de vedere. Ne-a spus că nu ne poate da acest punct de vedere prin telefon pentru că „ nu am siguranţa că sunteţi cine spuneţi că sunteţi. Veniţi la mine la birou să vorbim” Peste 15 minute când am ajuns la sediul Finanţelor, domnul director nu mai era sau nu mai vroia sa fie. Aşa că am vorbit cu Iulian Popescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, care era la curent cu acţiunea DNA şi declaraţiile procurorilor. Îl sunaseră şi alţi colegi din presa locală şi părea cumva contrariat de interesul presei. „ Noi nu suntem birou de informaţii al DNA. Nu-l ştim pe acest Crivăţ şi nici nu am avut relaţii de nici un fel cu el. Dealtfel Administraţia Financiară a oraşului Brezoi nici nu ar fi putut elibera astfel de acte. Este posibil ca să fie vorba într-adevăr de o infracţiune a acestui om pe care nu-l cunosc dar care să-i fi minţit pe denunţători, că are relaţii în instituţiile din Vâlcea.”
Traian Guminski