Trei persoane, între care un copil, au fost transportate la spital, sâmbătă dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 7, în judeţul Vâlcea, în care au fost implicate trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Piteşti, în zona Milcoiu.
Potrivit primelor informaţii, şoferul unui autoturism a intrat într-o depăşire neregulamentară, s-a ciocnit pe contranses cu altă maşină, apoi a acroşat un al treilea autovehicul.
În urma accidentului, două femei şi un copil au fost transportaţi la spital.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră în zona producerii accidentului se desfăşoară îngreunat, pe singură o bandă, alternativ.