Firma Europan, în asociere cu alte societăţi, pe punctul de a pune mâna pe contractul de „modernizare” a parcurilor din Călimăneşti

1
88
  • După ce şi-a bătut joc de Parcul Zăvoi,

 

Firma Europan, în asociere cu alte societăţi, pe punctul de a pune mâna pe contractul de „modernizare” a parcurilor din Călimăneşti

 

Prin Decizia nr. 1277/C8/1395 din data de 6 august 2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis în mod surprinzător contestaţia formulată de asocierea SC Europan Prod SA – SC Carolin SRL – SC Construcţii Feroviare Drumuri şi Poduri SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Primăria Călimăneşti. De asemenea, CNSC a anulat raportul procedurii nr. 12192/17 iulie 2015, în partea ce priveşte evaluarea ofertei contestatoarei, şi actele subsecvente acestuia şi a obligat autoritatea contractantă, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, pentru considerentele expuse în motivare, la reevaluarea ofertei. Împotriva deciziei CNSC se putea formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin contestaţia înregistrată la CNSC în data de 23 iulie 2015, reprezentată legal de administratorul Caraman Maria Tamara, în calitate de lider al asocierii SC Europan Prod SA – SC Carolin SRL – SC Construcţii Feroviare Drumuri şi Poduri SRL, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 12211/17 iulie 2015, transmisă de Primăria Călimăneşti, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări „modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti – Căciulata”, s-a solicitat CNSC anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 12211/17 iulie 2015, a raportului procedurii şi a tuturor documentelor subsecvente acestuia, numai în partea ce priveşte oferta asocierii, precum şi anularea deciziei de anulare a procedurii şi obligarea autorităţii contractante la atribuirea contractului ce face obiectul procedurii pe baza criteriului de atribuire cu respectarea dispoziţiilor art. 37 şi 81 din HG nr. 925/2006 pentru ofertanţii implicaţi în procedură. SC Europan Prod SA, firma care modernizează Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, va fi penalizată cu 0,1% pe zi din valoarea contractului dacă nu termină lucrările până la 30 august 2015. „Europan Prod are termen să finalizeze modernizarea parcului la 30 august. După această dată, vom aplica penalităţi de 0,1% pe zi din valoarea contractată a lucrării. Le cer scuze locuitorilor oraşului, însă, practic, stăm la mâna constructorului, care are probleme de ordin financiar. Din această cauză, lucrările avansează greu. Îmi este imposibil în acest moment să fac estimări în legătură cu finalizarea lucrărilor. Totul depinde de constructor. Primăria şi-a respectat termenii contractuali, am asigurat finanţarea, suntem la zi cu banii către ei, mai mult nu putem face”, a spus unui ziar regional primarul interimar Ion Gigi Matei. În urmă cu un an, Primăria Râmnicului şi asocierea SC Europan Prod SA – SC Ra-Co SRL au încheiat contractul pentru modernizarea parcului, perioada de execuţie fiind… de 8 luni de la data începerii lucrărilor. Bugetul proiectului din bani europeni este de 25,25 milioane de lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate de 20 milioane de lei. Lucrările prevăd, printre altele, amenajarea aleilor pietonale; amenajarea locurilor de joacă pentru copii, inclusiv loc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii; amenajarea unei zone fitness; amenajare skatepark şi rolepark; reabilitarea şi modernizarea bazinului din parc; reabilitarea şi modernizarea bazinului cu nuferi; reabilitarea reţelei de canalizare publică, conducte apă potabilă, instalaţii iluminat ambiental, precum şi realizarea sistemului de irigaţii.

(Petre Coman)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.