PROTEST SPONTAN! Salariaţii Hidroserv de la Vâlcea, supăraţi pe conducere

0
72

Sindicatul Porţile de Fier, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul SSH Hidroserv SA, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că salariaţii din cadrul Sucursalei Râmnicu Vâlcea, membri ai Sindicatului Porţile de Fier, au organizat un protest spontan în curtea sediului sucursalei, cerând să le fie acordate toate drepturile cuvenite.

Salariaţii au mai cerut semnarea Contractului Colectiv de Muncă, în conformitate cu prevederile legii şi cu ceea ce s-a stabilit la negocierile din 2014.

Sindicaliştii acuză conducerea Hidroserv că refuză, în mod abuziv, semnarea Contractului Colectiv de Muncă.

La nivelul SSH Hidroserv SA, a fost declanşat conflictul de muncă încă din 21 ianuarie. Nici până acum nu a fost soluţionat.

“Cu toate că ne aflăm într-un conflict de muncă şi că, înţelegând situaţia salariaţii nu au declanşat greva, deşi există semnăturile necesare, tot în mod abuziv şi în total dispreţ faţă de lege Conducerea Executivă a procedat la concedierea colectivă a peste 240 salariaţi. Abuzul este cu atât mai evident, având în vedere că din cei 244 salariaţi disponibilizaţi, 217 sunt membri ai Sindicatului Porţile de Fier şi doar 27 ai celorlalte 6 sindicate existente la nivelul societăţii. În momentul de faţă Conducerea Executivă, din cauza lipsei de personal datorate concedierilor colective, detaşează salariaţi din sucursalele în care nu s-au făcut concedieri de personal în cele în care s-au făcut disponibilizări masive: Portile de Fier şi Râmnicu Vâlcea, fapt ce dovedeşte ori incompetenţa ori abuzul evident în dauna intereselor personale ale salariaţilor pe care îi reprezentăm”, se arată în comunicatul sindicaliştilor, prezentat de atitudineseverin.ro.

Sindicaliştii au mai precizat că situaţia a fost semnalată şi la ministerul de resort, la Guvern şi Administraţia Prezidenţială. Până acum singurele rezultate, susţin aceştia, au fost „ameninţările şi atacurile la adresa salariaţilor şi liderilor de sindicat Florin Iordache – Rm. Vâlcea şi Cristinel Popescu – Porţile de Fier. Până în acest moment au fost disponibilizaţi 4 lideri de sindicat”.

jurnalulolteniei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.