Legea talionului, cunoscută și sub formula „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!”, a fost una dintre legile vechi ale poporului ales, ea fiind prezentă mai ales în perioada de început a Vechiului Testament, până la apariția Judecătorilor. Legea talionului reprezenta un real progres social pentru vremea respectivă.
Această lege a justitiei mozaice, putând fi numită și „lege a reciprocității”, limita răzbunarea. Ea îl împuternicea pe cel păgubit să-i răsplătească dușmanului său numai cu aceeași faptă, iar nu cu mai mult, deci victima nu avea voie să-l pedepsească pe răufăcător cu un rău mai mare decât cel suferit. Acesta este motivul pentru care legea a fost numită „a talionului”, cuvântul „talion” însemnând „asemănător”.
Legea talionului nu era întâlnită numai la poporul ales, ci și în alte culturi vechi. Astfel, cea mai veche mărturie despre această lege o găsim în „Codul lui Hammurabi” (sec XVIII î.Hr). Regele babilonian Hammurabi a compus un cod de legi alcătuit din 282 de articole, spre a înlesni judecata cazurilor de dezordine social din regatul său. Articolul cu pricina este formulat astfel: „Dinte pentru dinte, vânătaie pentru vânătaie, picior pentru picior, mână pentru mână, os pentru os, ochi pentru ochi”. Codul lui Hammurabi, săpat într-un bloc de piatră înalt de peste doi metri, a fost descoperit de arheologii francezi în anul 1901, el fiind păstrat astăzi în Muzeul Luvru.
Fiind luminat de Dumnezeu, Moise a alcătuit și el o serie de legi, pentru poporul lui Israel. Astfel, pentru a-i înfricoșa pe răufăcători și pentru a împuțina delictele, legea talionului a fost și ea introdusă în legile mozaice. Se dovedea, astfel, că frica de pedeapsă era adesea în stare să-l înțelepțească pe om.
După ce poporul ales a ieșit din Egipt, trecând în chip minunat Marea Roșie, el a început a se organiza potrivit poruncilor date de Moise. În referatul biblic, legea talionului este formulată astfel: „De va lovi cineva un om și va muri, acela să fie omorât. De va lovi cineva dobitoc și va muri, acela să dea dobitoc pentru dobitoc. De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia: Frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, așa să i se facă și lui” (Levitic 24, 17-21).
Legea talionului, deși pare violentă și lipsită de dragoste, a fost expresia legislativă a dorinței de a fi împuținate faptele rele în popor. Răzbunarea, care de cele mai multe ori depășea răul suferit, era un lucru întărit în mentalitatea și viața popoarelor vechi. Spre exemplu, când tânăra Dina, din neamul lui Iacov, a fost necinstită de un oarecare Sichem, frații Dinei s-au răzbunat ucigându-i pe toți cei de parte bărbătească din cetatea lui Sichem (Facere 34, 1-31). Răzbunarea, deci, ducea adesea la abuzuri și excese de violență cu mult mai mari decât răul inițial.
Moise, văzând setea de răzbunare a celor nedreptățiți, adesea nelimitată, odată cu legea talionului, a hotărât și ca fiecare să fie tras la răspundere numai pentru faptele sale rele: „Părinții să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina copiilor și nici copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (Deuteronom 24, 16). Deci, într-un timp în care cruzimea și violența nu au avut margini, legea talionului s-a dovedit a fi una milostivă. Un alt aspect pozitiv al acestei legi a fost acela că ea nu putea fi aplicată decât după ce preotul sau judecătorul comunității analiza cazul cu pricina și hotăra de parte cui este dreptatea.
Mântuitorul Iisus Hristos nu a anulat nevoia de dreptate a oamenilor, nu a suprimat puterea de judecată a tribunalelor, care își păstrează în continuare rolul de a judeca faptele rele și de a aplica pedepse întocmai cu gravitatea lor, ci numai a dat legea cea nouă iubirii creștine la nivel personal, fiecare om fiind dator să-l ierte și să-l iubească pe vrăjmașul său.
În predica de pe munte, Domnul Hristos a dat o nouă lege, nu stricând, ci desăvârșind legea învechită a talionului: „Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu va împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta. Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugăți-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 38-44).
Legea dreptății sociale a crescut în lume precum crește un copil, maturizându-se treptat. Legea veche a răzbunării răsplătea răul cu mai mult rău; apoi, legea talionului, îmbunătățind-o pe cea anterioară, răsplătea răul cu un rău egal; legea nouă a iubirii creștine, îmbunătățind-o pe cea din urmă, răsplătește răul cu bine.
Astfel, adevăratul creștin nu este acela care pune drepturile sale mai presus de toți și de toate, ci acela care știe să lase la urmă chiar și drepturile sale, dacă, în felul acesta, poate să ducă mai bine sau chiar să vindece neputințele sufletești ale celor din jurul său.
Preot Nifon Dorin Iancu
