Șpârle și șopârle, 11.06.2015

0
76

• În data de 3 iunie, semiprimarul de tristă reputaţie, Ion Gigi Matei, şi-a actualizat declaraţia de avere. Omul îşi bate joc de înţelepciunea râmnicenilor, pentru că spune în declaraţie… că NU are nici un fel de bunuri imobile sau mobile. Fostul „merceolog” Gigi Matei menţionează că nu are locuinţe, terenuri, maşini, conturi în bănci, bijuterii, acţiuni sau alte active financiare. „Bietul” Ion Gigi Matei a trebuit să se mulţumească anul trecut doar cu salariul de circa 4.000 lei lunar din funcţia de primar interimar al Râmnicului, la care s-au adăugat cei 13.900 lei pe an (!) de la soţia sa, Edit Matei, din calitatea de administrator la Edion SRL. Ziarul nostru va prezenta în curând adevărata avere, ascunsă de opinia publică şi ANI, pe care o deţine în mod real Ion Gigi Matei!!!

• SC Servcet SA a postat un anunț de cerere de oferte pe site-ul e-licitatie.ro pentru închirierea de utilaje și echipamente de lucrări cu operator, valoare estimată totală: 917.000 – 2.313.000 RON. Utilajele vor fi folosite pentru excavarea, încărcarea, transportului, nivelarea, taluzarea și compactarea de cenușă în cadrul Depozitului de zgură și cenușă al CET Govora S.A. Suntem curioși dacă noii membri ai AGA Servcet își vor ajuta în vreun fel prietenii… Spunem și noi, nu dăm cu parul!  

• A trecut iată o săptămână de la atacarea în contencios administrativ a deciziilor Consiliului Local, de schimbare a lui Gigi Matei, şi nici până astăzi, prefectul Dumitru Cornoiu nu a catadicsit să expună public motivaţia gestului său. Ne referim strict la hotărârile luate de Consiliul Local în data de 2 iunie şi contrasemnate pentru legalitate de secretarul Primăriei Râmnicului, Ion Didoiu. Este limpede ca lumina zilei că prefectul Cornoiu nu avea nici un temei legal să respingă acele decizii, în condiţiile în care şedinţa a fost convocată… chiar de primarul interimar Ion Gigi Matei. Despre şedinţa din 8 iunie este vorba de „o altă mâncare de peşte”: aici există o motivaţie de atacare în contencios, deoarece şedinţa a fost convocată în pripă, fără o documentaţie de specialitate şi fără ca deciziile să fie contrasemnate de secretarul Ion Didoiu.

• Afaceristul Nicolae Sarcină de la TPSUD SA e prieten la cataramă cu directorul polonez Witold Urbanowski de la USG. Această strânsă relație s-a concretizat și în câteva contracte pe platforma chimică vâlceană, subcontractate de gorjeanul Sarcină. „Succesurile“ băieților deștepți sunt garantate! Corpul de control al premierului Victor Ponta a finalizat recent controlul efectuat la Complexul Energetic Oltenia şi la societăţile ce au fuzionat în această companie pentru perioada 2010-2012. Cea mai mare neregulă constatată este aceea că societatea a închiriat autoturisme într-o perioadă în care legea interzicea astfel de achiziţii sau era nevoie de un memorandum al guvernului în acest sens. În 90% din sinteza acestui raport se face referire la firmele Succes Nic Com şi TPSUD ale omului de afaceri Nicolae Sarcină, principalul prestator de servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.