Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a şasea după Paşti. Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua Venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înalţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Fapte 1, 9).
Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile după Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh, fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale, Întrupare, moarte şi Înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.
Înălţarea cu Trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om deplin. Hristos, prin Înălţarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre înălţare cu fiecare dintre noi.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Reprezentarea Domnului Iisus Hristos în icoana Înălţării, şezând pe nori, cu o mână ţinând Evanghelia, iar cu cealaltă binecuvântând, este o icoană profetică a Celei de-a doua Veniri, care va avea loc la sfârşitul chipului acestei lumi, precum citim: „Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).
Preot Iancu Dorin Nifon
