Consiliul Elevilor Vâlcea şi-a ales o nouă conducere

0
102

 

Consiliul Judeţean al Elevilor ( CJE) din Vâlcea a organizat ieri, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, Adunarea Generală a Consiliilor Elevilor din judeţul Vâlcea.
În cadrul acestei Adunări Generale, peste 50 de reprezentanţi ai elevilor din Vâlcea s-au întâlnit la Râmnicu Vâlcea. Aici, preşedintele încă în funcţie la acel moment, Alexandru Enacica, a prezentat raportul de activitate pe anul 2013-2014 şi a premiat fosta generaţie a CJE Vâlcea, precum şi cadre didactice şi persoane ce s-au implicat activ şi au sprijinit activităţile CJE.
În cadrul acestei întâlniri s-au ales prin vot democratic, exercitat de preşedinţii structurilor şcolare din judeţul Vâlcea, noii reprezentaţi ai elevilor la nivel judeţean. În urmă alegerilor, Andra Ştefania Dumitrica, preşedinte la Consiliul Elevilor din Colegiul Naţional “Alexandru Lahovari”, a fost aleasă ca Preşedinte al CJE, Anca Bălăceanu, de la Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab, a obţinut funcţia de Prim-vicepreşedinte, Eugen Veteleanu şi Livia Elena Greacă au fost votaţi drept vicepreşedinţi ai CJE Vâlcea, în timp ce funcţia de Secretar a fost câştigată de Laura Maria Greacă.
La deschiderea evenimentului ce a avut loc în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, au fost prezenţi inspectorul şcolar pentru activitate educativă formală şi nonformală, Gabriela Trăistaru, coordonator CJE, Maria Cionica,  formatorul CNE, Nicolae Chisavu, inspector general adjunct, Liviu Vlădescu, reprezentantul din partea DJST, Carmen Folescu, reprezentatul din partea FJT, Ovidiu Udrescu şi subprefectul de Vâlcea, Aurora Gherghina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.