Băieții deștepți din breasla executorilor fac evaziune de miliarde sub privirile ANAF

1
96

 

În timp ce ANAF călărește patronii de restaurante și caută chelnerii în buzunare pentru a le impozita fiecare bănuț primit bacșiș, niște personaje cu legături puternice în sistemul judiciar fac evaziune de miliarde. Este vorba despre mai mulți executori judecătorești care folosesc o metodă simplă pentru a evita să plătească statului toate taxele pe care le datorează. Arestarea președintelui Camerei Executorilor Judecătorești București, Dorina Gonț, pentru evaziune fiscală, în 22 aprilie, a determinat reacții foarte interesante. Gonț este acuzată că a prejudiciat statul cu trei milioane de euro. Alături de Gonț sunt cercetați doi oameni de afaceri. Unul dintre ei, Ciprian Nistor, mai este judecat, de ani de zile, într- un proces penal în care a fost trimis în judecată pentru o țeapă imobiliară uriașă. Inițial, Nistor a fost arestat preventiv, apoi a fost eliberat și astfel a putut să se apuce iar de „afaceri” penale. Arestarea Dorinei Gonț a determinat o persoană importantă din sistem să reacționeze. Voi proteja identitatea acestei surse, pentru că aceasta a fost condiția dialogului nostru. Ceea ce am aflat depășește limitele cazului Gonț și merge spre o zonă care ar trebui să atragă atenția DNA. „În cazul Gonț vorbim de o evaziune de trei milioane de euro. Dar nu este singura. Sunt mai mulți executori din București. Problema, la vedere, ține de modul de viață care nu se poate justifica în niciun fel prin activitățile normale. Știu bine domeniul, lucrările, veniturile generate și toate cheltuielile normale pentru ele, taxe și simple cheltuieli. Pur și simplu luxul vizibil în cazul acestui grup nu se poate susține legal”, mi-a spus sursa în deschiderea discuției.

Apoi, mi-a descris o schemă prin care băieții deștepți din casta executorilor fac ceea ce sursa mea a numit „evaziune fiscală de miliarde”. „Fiecare birou de executor judecătoresc are două tipuri de conturi bancare. Unul este cel comercial. Mai există un alt tip de cont, special, denumit cont de consemnare. Este un cont la care nu are acces nici Ministerul Finanțelor și care nu are nicio proprietate comercială. Nu produce dobândă”, a explicat sursa citată. Contul de consemnare este contul în care executorii judecătorești depun, temporar, sumele executate de la cei împotriva cărora se îndreaptă, la cererea clienților. Tot aici sunt depuse, inițial, onorariile de executare silită. Banii din acest cont pleacă apoi în două direcții. În primul rând, sunt transferate în conturile clienților sumele care au făcut obiectul executării silite. A doua operațiune impusă de lege este ca onorariul executorului să fie virat în contul comercial al biroului său. De aici, banii sunt trecuți prin contabilitate și fiscalizați. „Cei despre care vorbesc nu mai transferă onorariile în conturile comerciale. Retrag banii cash, pentru a evita plata unor taxe. Fiscul nu știe pentru că nu are acces la aceste conturi speciale. Sumele sunt foarte mari”, a explicat sursa.

Partea cea mai interesantă vine acum. Sursa citată spune că, de mai bine de un an de zile, la Fisc au ajuns informații legate de modul în care fac evaziune fiscală băieții deștepți din breasla executorilor judecătorești. Cu toate acestea, nimeni nu a întrebat băncile care au conturi de consemnare cu privire la retragerile făcute de unii executori. Este o situație ciudată, mai ales în contextul războiului declanșat de ANAF împotriva chelnerilor și băieților care livrează pizza, cu justificarea că astfel se combate evaziunea fiscală. De ce preferă Fiscul să buzunărească 500 de chelneri pentru banii pe care îi pot recupera de la un singur executor șmecher? O întrebare care mă roade de când am discutat pe tema asta cu sursa mea.

 

 

Mălin Bot (www.evz.ro)

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.