Concursul Național Interșcolar „Nicolaus Copernic“ la Pesceana

0
72

 

Elevii Şcolii Gimnaziale Pesceana participă la concursul naţional interşcolar „Nicolaus Copernic“, alături de alte 112 şcoli din întreaga ţară.

Concursul ştiinţific Naţional Interşcolar „Nicolaus Copernic” este organizat de Asociaţia Secular Umanistă din România (A.S.U.R.), cu sediul in Bucuresti, având ca parteneri instituții cu rezonanță în domeniu: ESA (European Space Agency), ESERO (European Space Education Resource Office) Romania, Insitutul Polonez București,  dar și  sponsorul principal, System Plus S.R.L. Romania, și se desfăşoară anul acesta în perioada 19 februarie – 24 septembrie. Concursul se adresează instituţiilor din învăţământul preuniversitar și își propune să aducă în atenția elevilor și profesorilor din învățământul preuniversitar, dar și comunității locale subiecte legate de astronomie și cosmologie.

Regulamentul concursului impune fiecărei echipe din şcolile participante să realizeze o mini-expoziţie, amplasată într-o zonă circulată a şcolii, prin care să ilustreze de o manieră coerentă şi corectă din punct de vedere ştiinţific evoluţia Universului de la Big Bang şi până în prezent (materialul expoziţional trebuie dispus pe minim 5metri liniari şi minim 7,5 metri pătraţi).

Criteriile care stau la baza declarării echipei învingătoare sunt: acuratețea științifică; alegerea materialelor/modul de prezentare la publicul țintă (elevi de școală generală/liceu); creativitatea; gradul de implicare al elevilor; eforturile de promovare a expoziției în unitatea școlară și în comunitate.

Juriul, care urmează să decidă câștigătorii acestei ediții, este format din următoarele personalități ale lumii științifice și culturale:

Magda Stavincshi – astronom, membră a Uniunii Astronomice Internaționale;

Ovidiu Teșileanu – cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH);

Corina Negrea – producător în cadrul postului de radio „Radio România Cultural”;

Cristian Roman – senior editor în cadrul Editurii Știință & Tehnică;

Toma Pătrașcu – președinte A.S.U.R..

Trebuie să spunem că acest concurs, pe lângă latura educativ-formativ-creativă oferită elevilor, are și o miză care nu poate fi trecută cu vederea, și anume finaliștii vor putea aduce în școala lor 15 calculatoare, un laptop și un exemplar din lucrarea „Cosmos“ de Carl Sagan, pentru biblioteca instituției, la care se adaugă și o diplomă de merit.

In prima etapă, echipa Școlii Gimnaziale Pesceana, coordonată de doamna profesor Bălașa Simona Maria, formată din 18 elevii ai claselor a VII-a și a VIII-a, a organizat o expoziție deosebit de interesantă în holul de la intrarea în școală, urmând ca organizatorii concursului să o viziteze și apoi să monitorizeze etapă cu etapă activiatea, pe parcursul desfășurării concursului. Piesa de rezistență a expoziției o constituie o machetă de 1.5 mp a Sistemului Solar, care domină întreaga expoziție, suspendată în tavanul înstelat.

Proiectul va fi expus timp de 6 săptămâni în incinta şcolii. O altă condiţie inclusă în regulament este prezentarea în cadrul expoziţiei a cel puţin uneia dintre misiunile spaţiale relevante ale E.S.A. (Agenţia Spaţială Europeană) – Planck, Herschel, COROT, Euclid etc. Concursul urmăreşte să scoată în evidenţă atât cunoştinele elevilor, cât şi calităţile lor creative. În raportul final fiecare echipă trebuie să trimită organizatorilor o prezentare a proiectului, a acţiunilor conexe realizate şi a modalităţilor de promovare. Pe 30 aprilie a fost ultima zi pentru transmiterea fotografiilor certificând amplasarea expoziţiilor, iar între 1 mai şi 19 iunie are loc expunerea materialelor şi desfăşurarea activităţilor, urmând ca până pe 30 iunie să fie transmis raportul final. De precizat că rezultatele concursului vor fi comunicate în luna septembrie.

Pe lângă această expoziție, membrii echipei vor proiecta pentru colegii lor, dar și pentru publicul larg, saptamânal, în actualul cabinet de informatică al școlii, documentare și filmulețe ce descriu crearea universului. Promovarea acestei activități în comunitate se va face tot de către membrii echipei, care, îmbrăcați în tricouri inscripționate cu însemnele școlii, organizatorului, partenerilor și sponsorilor, vor distribui pliante în fiecare joi în cadrul Târgului Săptămânal Pesceana.

Profităm de acest prilej pentru a mulțumi domnului primar al comunei Pesceana, Ion Vasile, pentru sprijinul acordat, precum și SC Radoi Construct SRL, care ne-a pus la dispoziție materialele necesare realizării machetei, dar și SC Rotarexim SA Rm. Vâlcea pentru inscripționarea tricourilor.

 

 

Director,

Prof. Trașcă Cecilia Nicoleta

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.