Transparenţă în prteneriatul contribuabil – Fisc

0
91

Transparenţă în prteneriatul contribuabil – Fisc

Liberul acces la informaţiile de interes public

            În cursul anului 2006, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a primit 264 de solicitări, 10 fiind formulate de persoane fizice şi 254 de persoane juridice.
Din punct de verere al modului de rezolvare a acestora: 256 de cereri au fost soluţionate favorabil; 2 au fost redirecţionate altor instituţii iar 6 au fost respinse (5 informaţii exceptate de la acces public, una inexistentă).
În totalul solicitărilor, 169 s-au referit la prevederile ale unor acte normative, 89 la rezultate ale activităţii DGFP Vâlcea şi restul de 6 la situaţia fiscală a unor operatori economici.
Asigurarea dreptului la petiţionare
            În anul trecut, vâlcenii au adresat DGFP Vâlcea 198 de petiţii, în conformitate cu Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. Din analiza statistică a datelor reiese că:
– 178 de petiţii (89,9%) au fost repartizate spre rezolvare direcţiilor, serviciilor independente şi administraţiilor finanţelor publice teritoriale;
– 20 petiţii (10,1%) au fost redistribuite autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în rezolvarea problemelor semnalate.
Remarcăm faptul că 30 de petiţii au fost clasate, lipsind datele de identificare a petiţionarilor, fiind făcute în abuziv în numele unor persoane care nu au recunoscut petiţia sau constituind reveniri la cazuri rezolvate anterior.
            În ceea ce priveşte rezoluţiile date petiţiilor, în 61,1% de cazuri rezoluţiile au fost favorabile iar în 5,1% – nefavorabile.
            Potrivit competenţelor legale, DGFP Vâlcea a primit şi soluţionat în termen petiţii redirecţionate de: Ministerul Finanţelor Publice – 1; Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – 16; Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea – 1, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – 2; Secţia Gărzii Financiare Vâlcea – 1; Inspectoratul Judeţean în Construcţii – 1.
În anul precedent, a fost înregistrată o reclamaţie administrativă care a fost depusă cu depăşirea termenului legal.              
Primirea în audienţă
            În 2006, au solicitat înscrierea pentru audienţă la conducerea instituţiei 50 de persoane, din care s-au prezentat 41. Motivele principale care i-au determinat pe contribuabilii vâlceni să solicite audienţe, în principal, au constat în: nemulţumiri faţă de modul de calcul al impozitului pe venitul obţinut în 2005 şi al deducerilor eferente; solicitarea diminuării impozitului pe venit, a amenzilor şi cheltuielilor de judecată; contestarea unor procese-verbale de inspecţie fiscală etc.
            Primirea persoanelor în audienţă la conducerea instituţiei s-a făcut cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului Finanţelor nr. 370/2002, potrivit programului de audienţă avizat de directorul executiv, şi anume: în fiecare zi de marţi – la directorul executiv adjunct, Activitatea de Control Fiscal; miercuri – la directorul executiv adjunct, Activitatea de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului şi joia – la directorul executiv al DGFP Vâlcea.
În dezbatere publică:

IMPORTANTE PROIECTE DE ACTE NORMATIVE FISCALE

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice următoarele proiecte de Ordine ale ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea:
– procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene;
– modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative privind activitatea desfăşurată în cursul anului 2006, respectiv formularul (392) “Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii”, şi “Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România”;
– formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor;

– procedurii de gestionare a documentelor administrative de însoţire, întocmite în cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv;

– procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii.
Proiectele sunt publicate pe site-ul http://anaf.mfinante.ro, domeniul Legislaţie/ Transparenţă decizională. De asemenea, pot fi consultate la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. Apolodor, nr.17.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la aceste proiecte de acte normative pot fi transmise la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media – domnului Victor Ogneru, cu menţiunea “Conf. Legii nr. 52/2003”, la una din adresele de mai jos:
– prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în Bucureşti, sector 5, str. Apolodor, nr.17, Cod poştal 050741, la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media;

– electronic la adresa de e-mail: relatiipublice.anaf@mfinante.gv.ro;

– prin fax la numărul: 021-319.98.57.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.