Directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, face precizări importante cu privire la Centrul de Recuperare Băbeni

3
144

• În urma atacurilor „sub centură” ale lui Romeo Rădulescu,

 Directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, face precizări importante cu privire la Centrul de Recuperare Băbeni

Zilele trecute, deputatul Romeo Rădulescu a publicat o scrisoare care i-a fost trimisă de unii angajaţi de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Băbeni, din cadrul DGASPC Vâlcea, scrisoare care a fost trimisă ulterior de parlamentar la Ministerul Muncii, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Vâlcea. În scrisoare se specifică, printre altele, următoarele: „În acest centru este o beneficiară cu numele de Popescu Crina care este gravidă în luna a 6-a şi nu voieşte şeful de centru să o ducă fiind supusă riscurilor majore, nu de multe ori a căzut jos din picioare pentru că această beneficiară trăieşte cu un nebun pe numele de Purcaru Mihai şi este bătută în permanenţă că nu le dă de mâncare la cei doi porci pe care îi au în îngrijire de către Şeful de Centru Stoicănoiu Gerard, unde o hotărâre a prefecturii din anul 2007 în care se spune că în centru nu e voie cu porci deoarece este focar de pestă porcină. Domnul director Badea Nicolae are o firmă a soţiei sale care a făcut contracte cu statul din anul 2008 şi până în prezent, luând salariaţii din timpul serviciului, pe Infirmierele Florica Carmen şi Vlăsceanu Lucreţia şi ducându-le la Voineasa, acolo are domnul Badea o pensiune şi luând beneficiarii pe Purcaru Mihai, C. Andrei, Popescu Crina, Preduţ Alina pentru a-i pune la muncă în luna februarie 2013, unde aceste infirmiere, Florica Carmen şi Vlăsceanu Lucreţia nu au mai venit la serviciu timp de o lună de zile, rămânând doar doi infirmieri cu 60 de copii, neputând face faţă credem că această incompatibilitate există şi nu are nimeni curaj să spună deoarece suntem ameninţaţi din zi în zi că ne dau afară. În anul 2014, şeful de Centru, Stoicănoiu Gerard timp de 8 luni printr-un abuz în serviciu a luat de pe tură 5 infirmiere din timpul serviciului şi făceau cursuri prin firma domnului director Badea Nicolae, cursuri de infirmieri, rămânând un singur infirmier la 60 de copii. Acest abuz era făcut pe turele lor de la orele 15:00 după amiază până până la orele 18:00 dacă îi spuneam şefului de centru, ne spunea că să părăsim locul de muncă că sunt alţii care de abia aşteaptă să ne ia locul să fie chemate, infirmierele Vlăsceanu Lucreţia, Florica Carmen, Grecu Maria, Tărăşilă Mihai şi Enache Ani. La Centrul Neuropsihic Băbeni sunt două maşini dube: un BMW Volswagen dubiţă şi un Renault dubiţă, şeful de centru făcând un consum de carburant de 7000 lei pe fiecare lună, maşina fiind numei în interes personal a lui Stoicănoiu Gerard”.

Directorul DGASPC Vâlcea spune că, în maxim o lună, Centrul din Băbeni va fi închis

În replică la aceste acuzaţii, directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, ne-a declarat că s-a constituit rapid o comisie de anchetă internă care să cerceteze situaţia reală de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Băbeni. „Am luat toate măsurile necesare, s-au stabilit vinovaţii, totul este în parametrii corecţi. A venit şi Inspecţia Socială, a venit Poliţia, Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Vâlcea şi alte instituţii. Mă bucur că am atâtea controale şi atâtea recomandări. În strategia viitoare se prevede oricum închiderea tuturor centrelor de acest tip. O altă măsură prevăzută de Inspecţia Socială este restructurarea şi reorganizarea, pe care o voi face cu celeritate. Deja, m-am apucat şi cred că într-o lună vom închide centrul, să mutăm copii în condiţii mai bune, să găsim resurse. Mi-a promis o fundaţie sprijin financiar. Nu ştiu dacă CJ Vâlcea se va implica şi să aloce resurse. Deocamdată nu mai sunt probleme la centrul respectiv, copilul este în alt serviciu, unde este bine îngrijit. Alţi copii care erau în acel centru de vârste mai mari i-am transferat în alt serviciu, iar restul copiilor îi vom duce la căsuţe de tip familial. Două căsuţe le avem disponibile la Goranu şi vom mai construi una cu ajutorul acelei fundaţii. Părerea mea personală este că la cel centru s-au făcut multe greşeli în îngrijirea bolnavilor. Cert este că 90% din ei merg la şcoală, fac activităţi recreative, sunt oameni normali. Atâta timp cât le vom da toată atenţia şi îngrijirea noastră şi ei se vor schimba. Uneori mai au tulburări de comportament pentru că poate noi suntem de vină că nu ne-am adaptat la temperamentul lor. Cu certitudine, optica întregului personal se va schimba pentru că strategia s-a schimbat la nivel naţional şi noi, la nivel judeţean, am adaptat-o şi copii vor merge în case de tip familial. Altceva este să trăieşti într-o astfel de casă, cu oameni lângă tine, cu deprinderile de viaţă: să găteşti, să îţi faci patul, curăţenie, să înveţi, să stea cineva lângă tine. Este alt tip de serviciu şi acolo trebuie să ajungem. O parte din copii sperăm să îi reintegrăm în familie cu ajutorul acelei fundaţii. Cu un pic de sprijin financiar pentru părinţi îi putem reintegra în familie. Din punctul meu de vedere, ceea ce a făcut acea infirmieră e foarte fău şi vreau să nu se mai repete.

În ceeea ce priveşte ultimele atacuri la adresa mea, e de neînţeles cum unul dintre salariaţii noştri, care a venit să facă multe influenţe prin mulţi politicieni, pentru că n-am vrut să fac o ilegalitate, anume să-i promovez soţia, prin ameninţări şi şantaj la şeful de centru, a încercat să dea nişte date eronate. Oricum, aşa le consider eu în primă fază. Am dat dispoziţie comisiei de audit intern, care se află acolo, să verifice toate aspectele în ceea ce priveşte acel centru. Am toată încrederea că CJ Vâlcea, Prefectura şi ministerele vor trimite comisii, să lămurim odată pentru totdeauna aceste aspecte”, a spus directorul DGASPC Vâlcea.

Nicolae Badea: „La centrul din Voineasa au beneficiat de servicii gratuite peste 400 de persoane cu handicap”

Tot referitor la menţiunile din scrisoarea publicată de deputatul Romeo Rădulescu, directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, ne-a mai precizat: „Acuzele care se adresează mie, că am o firmă a soţiei din 2008 şi că a făcut contracte cu statul, este o minciună crasă. N-am nici o firmă şi nici soţia nu are o firmă. Se poate verifica la Registrul Comerţului, se pot verifica contractele. Într-adevăr, soţia are o fundaţie umanitară, un organism non-profit, care a făcut cursuri de formare, nu cu cinci infirmiere, ci cu vreo 20 de infirmiere numai în centrul respectiv, şi cu peste 300 de infirmiere din toate centrele din Vâlcea. Fundaţia este axată pe servicii sociale şi am considerat că oamenii aceştia necalificaţi din sistem, trebuie calificaţi. Oamenii au fost prezenţi la cursuri, au muncit să-şi obţină diploma. Nu sunt un om să apăr pe cineva, dar dacă oamenii aceia au făcut sacrificii să se califice, cinste lor, pentru că e nevoie să fie calificaţi. Astea sunt standardele de calitate pe care le cere Inspecţia Socială, iar formarea este obligatorie. Pentru că DGASPC Vâlcea nu avea fonduri, am obţinut un proiect european pe un ONG care avea ca destinaţie calificarea oamenilor. Costurile pentru DGASPC au fost de zero lei.

Dacă casa mea din Voineasa, construită în anul 1924, este considerată pensiune, îi rog pe cei care m-au acuzat să întrebe vecinii dacă eu am cazat pe cineva acolo!?! Nici eu nu am mai dormit acolo de vreo cinci ani. Există o construcţie care aparţine fundaţiei, care a fost construită pe un proiect iniţiat de fundaţie şi nu de Ministerul Muncii. S-a făcut acolo un centru de recuperare pentru persoanele cu handicap. Acolo au beneficiat de servicii peste 400 de persoane cu handicap în decursul a patru ani. Acei oameni care nu aveau nici o şansă să se ducă în staţiuni balneoclimaterice, să plătească biletele, au venit la acest centru de recuperare şi au beneficiat gratis de diverse servicii. Până în 2013 centrul a funcţionat. Acolo au fost recuperaţi, au beneficiat de servicii hoteliere, recuperare, socializare şi petrecere a timpului liber aceşti beneficiari ai noştri, mulţi dintre ei care nu ieşiseră niciodată din centru. A fost o bucurie enormă din partea lor. Costurile din partea DGASPC Vâlcea şi din partea beneficiarilor au fost zero.

Domnul Romeo Rădulescu a luat toate aceste lucruri de bune, fără să îmi ceară şi mie un punct de vedere. Îi pun acel centru din Voineasa, care este închis de doi ani, la dispoziţie, să trimită pe banii lui beneficiarii noştri la aşa-zisa muncă care o fac acolo. Îi urez succes deputatului Răduelscu şi îl invit să susţină financiar acel centru măcar două săptămâni şi nu patru ani, cât l-a ţinut fundaţia respectivă. În felul acesta, deputatul demonstrează că este implicat în serviciile sociale.

Acele vestite maşini, am verificat, au consumat 7.000 lei în tot cursul anului trecut. Asta înseamnă 55 de litri de combustibil pe lună, în condiţiile în care norma impusă de lege este de 100 de litri. Deci consumul lor a fost aproape la jumătate. Doi beneficiari se iubesc în Centrul de la Băbeni vor să întemeieze o familie, dar rolul nostru este să-i integrăm în societate. Noi o să le găsim acum un apartament. Ceilalţi care sunt acolo, beneficiază de o microfermă cu animale şi o grădină de zarzavat. Facem terapie ocupaţională cu ei. Este un lucru extraordinar că îşi vând aceste produse agricole, pentru că ei nu au alte venituri. Ei muncesc, ei produc, ei vând. Strategia prevede că să-i ducem pe unii beneficiari cu abilităţi crescute în case tip familial şi să trăiască ca în familii. Deci, există măsuri şi pentru aceşti bolnavi. Strategia  pune accentul pe integrare şi nu pe servicii şi instituţionalizare, atât pentru copii, cât şi pentru persoanele vârstnice”.

(Petre Coman)

3 COMENTARII

  1. Ati obligat angajatii sa faca acele cursuri de infirmieri. De foarte mult timp ei sunt trecuti in acte ca ,,ingrijitori” sau ,,muncitori necalificati” si pe ei nici macar nu i-ati anuntat. Acum luati copiii de la Babeni si lasati centrul gol. Angajatii ce vor face? Domnule Badea, prea mult va bateti joc, ar fi cazul sa plecati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.