Cine trebuie să depună situaţiile financiare la 31 decembrie 2006
Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate şi de reglementările contabile aplicate, inclusiv persoanele juridice aflate în curs de lichidare, până la terminarea lichidării, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2006 la registratura administraţiilor Finanţelor Publice de care aparţin sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată.
Situaţiile financiare pentru 31 decembrie 2006 se întocmesc conform reglementărilor contabile aplicabile, astfel:
1. persoanele juridice cu scop patrimonial (societăţile comerciale,companiile naţionale, regiile autonome, societăţile cooperatiste) prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, aprobate prin OMFP nr. 1.752/2005, întocmesc situaţii financiare individuale la 31 decembrie 2006;
2. instituţiile de credit, instituţiile reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi brokerii de asigurare, întocmesc situaţiile financiare la 31 decembrie 2006 în conformitate cu Reglementările contabile specifice acestora;
3. persoanele juridice fără scop patrimonial (ONG) prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată aplică Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin OMFP nr. 1.829/2003 şi întocmesc situaţii financiare anuale.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale
Persoanele juridice care întocmesc situaţii financiare individuale la 31 decembrie 2006 potrivit Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 1,752/2005, publicat în Monitorul Oficial, nr. 1.080/Bis/2005, întocmesc şi prezintă fie situaţii financiare anuale, fie situaţii financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2006. Astfel:
a) persoanele juridice, care la data bilanţului depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: bilanţ (cod 10); cont de profit şi pierdere (cod 20); situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie; note explicative la situaţiile financiare anuale.
Situaţiile financiare anuale întocmite de persoanele juridice prevăzute la alin. (a) sunt auditate potrivit legii.
Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzancţionare pe o piaţă reglementată, întocmesc situaţii financiare anuale, chiar dacă nu depăşesc limitele a două din cele trei criterii de mărime prevăzute de reglementări. Situaţiile financiare depuse de acestea cuprind: bilanţ (cod 10); cont de profit şi pierdere (cod 20); situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie; note explicative la situaţiile financiare anuale.
Situaţiile financiare anuale întocmite de persoanele juridice reglementate pe piaţa de capital sunt auditate potrivit legii.
Situaţiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, şi raportul administratorilor, împreună cu raportul de audit sau raportul de verificare al cenzorilor, după caz, se publică în conformitate cu legislaţia în vigoare .
b) persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre criteriile de mărime prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: bilanţ prescurtat; cont de profit şi pierdere; note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Persoanele juridice care întocmesc situaţii financiare anuale simplificate au posibilitatea ca, opţional, să întocmească situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Potrivit art. 4 din Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.752/2005, pentru situaţiile financiare ale anului 2006, întocmite potrivit Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din OMFP nr. 1.752/2005, se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar al anului 2006, numai pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului 2005 (deci, nu pe baza indicatorilor aferenţi anilor 2005 şi 2006).
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate
Începând cu situaţiile financiare ale anului 2006, entităţile care îndeplinesc condiţiile specificate în Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, aprobate prin OMFP nr. 1.752/2005, au obligaţia de a întocmi şi situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat.
Pentru situaţiile financiare consolidate ale anului 2006, determinarea criteriilor de mărime prevăzute la pct. 13 (1) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene se face pe baza situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2006, prin cumulare, după eliminarea rezultatelor interne în cadrul grupului .
Situaţiile financiare consolidate nu se depun la unităţile teritoriale ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene.
Situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate în mod corespunzător, şi raportul consolidat al administratorilor, împreună cu opinia exprimată de persoana responsabilă cu auditarea situaţiilor financiare anuale consolidate, se publică conform legislaţiei în materie.
Răspunderea privind întocmirea situaţiilor financiare anuale
În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirma că:
a) politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu Reglementările contabile aplicabile;
b) situaţiile financiare anuale oferă imagine fidelă poziţiei financiare, performanţelor financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
c) persoana juridica îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Semnarea situaţiilor financiare anuale
Situaţiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora. Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit situaţiile financiare se completează astfel:
1 – compartimente distincte financiar-contabile sau personal calificat încadrat, potrivit legii;
2 – contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate;
3 – răspunderea administratorului.
Termenele de depunere a situaţiilor financiare anuale
Un exemplar al situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2006 se va depune la unităţile teritoriale ale Finanţelor Publice, astfel:
a) persoanele juridice (agenţi economici şi ONG ) care întocmesc situaţii financiare anuale, în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b) persoanele care, de la constituire, nu au desfăşurat activitate vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. O declaraţie similara vor depune şi persoanele juridice care se afla în curs de lichidare potrivit legii.
Persoanele juridice vor procura de la sediul unităţilor fiscale ale DGFP Vâlcea sau de pe internet de la adresa www.mfinante.ro normele metodologice, formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, urmând a depune la unităţile teritoriale ale DGFP Vâlcea discheta şi situaţiile financiare anuale 31 decembrie 2006 listate, semnate şi ştampilate, împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, notele explicative, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice.
Important! Nedepunerea dischetelor şi a formularelor listate, semnate şi ştampilate, sau a declaraţiilor, după caz, până la termenul limită, constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
*
Baza legală: Hotărârea Guvernului nr. 627 din 17 august 1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către agenţii economici şi alţi contribuabili, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995.
*
Informaţii privind întocmirea raportărilor contabile pot fi obţinute zilnic direct de la sediile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea şi ale unităţilor fiscale teritoriale sau telefonic la numărul 73.77.77, interioare 2063 şi 2125.