APAVIL a avut anul trecut venituri totale de 14,3 milioane euro şi un profit de peste 1 milion euro

0
87

 

Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii Apavil SA Vâlcea, Mircea Predescu, a convocat recent adunarea generală a acţionarilor societăţii, pentru data de 12 mai 2015. Ordinea de zi cuprinde următoarele propuneri: analizarea rapoartelor consiliului de administraţie, a raportului de audit întocmit de KPMG, aprobarea situaţiilor financiare anuale pentru exerciţiul financiar 2014 şi emiterea de hotărâri pentru aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2014 şi repartizarea profitului net pe anul trecut; descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exerciţiul financiar 2014; programele POS Mediu 1 şi 2 – stadiu lucrări şi prezentare proiecte viitoare; diverse. Acţionarii SC Apavil SA au obligaţia asigurării participării la şedinţa AGA a reprezentanţilor desemnaţi sau a împuterniciţilor special. Potrivit raportului privind activitatea economico-financiară a SC Apavil SA la sfârşitul anului 2014, anul trecut societatea a realizat venituri totale de 62,35 milioane de lei (circa 14,1 milioane de euro), cheltuieli de 57,7 milioane de lei (peste 13 milioane de euro), rezultând un profit de peste 4,65 milioane de lei (1,05 milioane de euro). În structură, situaţia privind veniturile înregistrate de societate in perioada de raportare, se prezintă după cum urmează: apă, canalizare, epurare-biologică – 53,1 milioane de lei; taxe avize – 1,2 milioane de lei; venituri din subvenţii de exploatare – 258.363 lei; venituri din imobilizări – 6,2 milioane de lei; venituri din amenzi şi penalităţi – 404.264 lei; alte venituri din exploatare – 1,12 milioane de lei. Creanţele în sold la 31 decembrie 2014 cu valoarea de 16,96 milioane de lei, din care 12,28 milioane de lei creanţe comerciale (apa, canal, epurare). În urma eforturilor depuse pentru eficientizarea activităţii în colectarea creanţelor de la clienţi, termenul mediu de recuperare al clienţilor in 2014 a fost de 73 zile, fata de 74 zile in 2013. La data de 31 decembrie 2014, Apavil Vâlcea avea de recuperat debite din facturi emise şi neîncasate de la agenţii economici (exclusiv luna decembrie) în valoare totală de 4,2 milioane de lei, după cum urmează: de la un număr de 95 agenţi economiei cu datorii mai mari de 1000 lei, suma totală de 4,12 milioane de lei; de la un număr de 352 agenţi economici cu datorii mai mici de 999 lei suma totală de 71.244 lei. Din totalul creanţelor de recuperat la data de 31 decembrie 2014, suma de 1,65 milioane de lei provine de la un număr de 21 agenţi economici aflaţi în insolvenţă, iar suma de 327.440 lei de la un număr de 4 agenţi aflaţi în stare de faliment.

Datoriile în sold la 31 decembrie 2014 aveau valoarea de 33,56 milioane de lei din care: 3,14 milioane de lei – remuneraţii datorate personalului, contribuţii datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fondului de şomaj şi alte fonduri speciale, TVA reprezintă obligaţii de plată curente, cu termen scadent la 12 şi 25 ianuarie 2015; 19,73 milioane de  lei – furnizori de materiale, de servicii şi de imobilizări; 6,22 milioane de lei – garanţii de buna execuţie aferente contractelor de lucrări pentru POS Mediu. Termenul mediu de plată al furnizorilor în 2014 a fost de 34 zile faţă de 33 zile în 2013. În perioada următoare, SC Apavil SA va lua măsuri suplimentare pentru: desfăşurarea activităţii de producţie cu maximă eficienţă, prin reducerea pe cât posibil a tuturor cheltuielilor neeconomicoase; identificarea de noi posibilităţi de reducere a efectelor crizei economice prin iniţierea de circuite de compensare atât cu clienţii cât şi cu furnizorii societăţii precum şi cu bugetul consolidat al statului (toate aceste acţiuni vor avea avea ca scop asigurarea de lichidităţi pentru plţile curente); acţionarea în judecată a debitorilor rău platnici în vederea încasării contravalorii serviciilor prestate în termenul prevăzut în contractele încheiate cu aceştia; realizarea de investiţii, pentru a atinge rata de conectare şi contorizare de 100% pentru aglomerările din aria proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, etc.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.