Am scris niște rime și vă rog să le luați ca pe un fel de editorial în versuri. Am scris cele ce urmează din respect pentru cititorii presei vâlcene. Uitați-vă ce se întâmplă în societatea vâlceană și trageți singuri concluziile. De precizat că punctul de vedere care urmează mă privește doar pe mine și nu are legătură cu colegii mei. Gândească ei de bine despre presă !
SUNT ZIARIST
Sunt ziarist, un fel de muzicant
ce cântă pe la mesele bogate,
bine-ar fi fost să fi rămas la Kant,
la ale mele cărți adevărate.
E presa doar un circ, maimuțăreală,
un fel de slalom printre mitocani,
mă simt de parcă-aș fi în pielea goală,
mă las umplut de bale pentru bani.
Nu îmi mai plac nici Mozart, nici Smetana,
nici Eliot, Bacovia sau Proust,
mă uit la mâna lor să-mi dea pomana
iar gândul îmi e sec, tocit, îngust.
Sunt ziarist, un fel de Stan Pățitul,
prea plin de Shakespeare și de Sfinți Părinți,
cândva, mă prețuiam cât infinitul,
azi valorez doar trezeci de arginți.
Nu mai am timp să mă întorc la mine
și moartea mă va prinde tot aici,
scriind articole de rău sau bine
despre momâi, fantome și pitici.
Blestemul vieții mele sunt aleșii,
zi după zi trăiesc printre strigoi,
nici nu mai văd că înfloresc cireșii,
nu mai am sânge-n mine, ci noroi.
Nu merit Doamna mea să mă mai ierte
primindu-mă la masă și în pat,
sunt doar o muscă mare pe-un perete
ce se numește presă eronat.
Acestea fiind spuse, trageți apa,
să meargă ziariștii în canal,
mai bine învățam să dau cu sapa
decât să dau cu pixul infernal.
Atâta vă mai zic, scuipați aici,
uitați de presa asta de rahat,
din care am făcut cândva un bici,
la Vâlcea totul moare. Ce păcat !
