Cele cinci simțuri ale trupului au fost date omului pentru a se putea împărtăși de frumusețea și bunătatea darurilor lui Dumnezeu, ca prin aceasta să-L cunoască pe El, care atât de mult își iubește făptura. Mintea noastră trebuie să fie ațintită neîncetat spre Dumnezeu, iar fiecare simț în parte trebuie să devină un receptor al iubirii Sale nemărginite.
Mirosul, cel mai selectiv simț cu care am fost înzestrați de Dumnezeu, este de zece mii de ori mai sensibil decât gustul, deoarece receptorii olfactivi sunt cu mult mai sensibili decât papilele gustative, incapabile să distingă dincolo de dulce, sărat, acru și amar. Mirosul ne oferă informați importante privind lucrurile din jurul nostru, ne ferește de pericole și ne influențează chiar simpatia/antipatia față de un anumit lucru sau de o persoană. Multe dintre deciziile pe care le luăm fiind influențați de miros sunt, cel mai adesea, radicale și irevocabile.
Mirosul naște emoții și dorințe. Când milioanele de receptori situați în profunzimea cavităților nazale intră în acțiune, mirosul transmite creierului mesaje valoroase pe care creierul le transformă în senzații și amintiri. Acest proces se desfășoară instantaneu, pentru că simțul mirosului este direct conectat cu hipotalamusul și sistemul limbic – centrul emoțional al creierului. În sistemul limbic, precum se știe, sunt fabricați neurotransmițători precum serotonina, adrenalina și endorfinele, responsabili pentru starea noastră de spirit. Senzațiile olfactive sunt înmagazinate la nivelul inconștientului, acolo unde nu are loc nici un proces de analiză rațională. Deoarece, la nivel cerebral, un miros nu poate fi refuzat, mai înainte chiar de a ne da seama, acesta a produs deja un efect asupra noastră. De exemplu, mirosul unui anumit aliment va stârni un întreg proces de reacții chimice în organismul uman, mai înainte chiar de a ne concentra atenția asupra aceluia.
Legătura dintre miros și centrul emoțional al creierului face ca mirosul să fie un câmp fascinant în studiul sistemului nervos, în studiul comportamentului uman și – din păcate – în industria de publicitate, unde tot mai multe produse se folosesc de miros pentru a crea dependență.
Mirosul urât, atât al omului, cât și al unor lucruri din jurul său, este o urmare a păcatului. Mai înainte de căderea lui Adam în păcat, nici omul, nici vreun alt lucru dintre cele create de Dumnezeu „bune foarte” nu putea mirosi urât. Prin păcat a intrat în lume mirosul urât, stricăciunea și moartea. În mod firesc, înlăturarea mirosurilor urâte ar fi trebuit să se facă printr-o viețuire sfântă, iar nu prin folosirea parfumurilor, care nu înlătură mirosurile neplăcute, ci numai le acoperă. Spre exemplu, mulți sfinți au dat miros plăcut în jurul lor încă din timpul vieții, iar acest lucru nu se datora spălării trupului sau unor aromate speciale, ci sufletului lor despătimit.
Puterea deosebită a mirosurilor asupra psihicului uman a devenit subiectul tot mai multor investigații ștințifice. Studiile făcute la nivel internațional indică faptul că mirosul joacă un rol mult mai important în viața omului decât se credea până acum, de la asocierea lui cu memoria, până la influențarea dispoziției sufletești și a felului de gândi și de a lua decizii. Uriașa și profitabila industrie a parfumurilor și a cosmeticelor aromate operează deja pe baza unor studii care analizează relațiile dintre aromele florale și psihicul uman. Un studiu demonstrează faptul că buna dispoziție indusă de anumite parfumuri face să crească pofta sexuală. La rândul ei, aromaterapia studiază esențele aromate și le folosește în scopuri terapeutice.
Având în vedere marea influență a parfumurilor asupra trupului și sufletului nostru, mirosul trebuie sa ne fie păzit curat de toate mirosurile cele înșelătoare, precum ne îndeamnă Sfântul Nicodim Aghioritul: „Acestea nu numai că moleșesc sufletul și îl afemeiază, ci surpă și cugetul lui cel bărbătesc, îndemnându-l mai mult decât oricare altă pricină la curvii și înverșunări. Întrucât trupul se preface și se așază după înrâuririle din afară ale celor simțite, împreună cu el se preface și se așază și sufletul”.
Într-un cuvânt mai greu, același sfânt arată lipsa de înțelepciune a celor care sunt dependenți de miresme, uitând că acestea nu sunt veșnice, ci trecătoare, ca și trupul lor: „Necuvioși sunt și aceia care își măgulesc mai toate simțurile lor cu miresme, iar pentru aceasta își înmiresmează cu tot felul de mirodenii băuturile, straiele, așternuturile și lăzile, și nu socotesc că trupul acesta pe care atât îl înmiresmează este vas de urât miros, iar după moarte, atât de urât va mirosi, încât duhoarea lui nu se va asemăna cu nicio altă duhoare a lumii”.
Prorocul Isaia le ține de rău pe femeile cele bogate ale Ierusalimului, care nu mai trăiau cuviincios, ci își împodobeau trupul și se ungeau cu felurite miruri și aromate, prorocind despre ele că vor fi luate în robie și că în locul miresmelor vor pătimi lucruri grele. Sfântul Arsenie cel Mare, un demnitar care a renunțat la bogăția curții imperiale și s-a făcut pustnic, temându-se să nu pătimească în cealaltă viață cele despre care a prorocit Isaia, s-a ostenit pe sine mai înainte. El niciodată nu schimba apa în care își ținea finicele și ramurile de pom din care împletea coșnițe, ci o păstra pe aceeași, încât, după o vreme, s-a făcut prea urât mirositoare. Când era întrebat de ce face acest lucru, sfântul răspundea că o face de canon, pedepsindu-se pe sine pentru vremea în care a locuit în palatele împărătești și s-a îndulcit de multe miresme aromate.
Curățenia și îngrijirea trupului sunt o datorie față de noi înșine, dar acest lucru nu trebuie să se transforme în robie, nici să devină un scop în sine însuși. Să luăm aminte, în încheiere, la îndemnul Sfântului Grigorie Teologul, care zice: „Să nu ne moleșim mirosul și nici să nu cinstim scumpeturile mirurilor”.
Pr. Iancu Dorin Nifon
