Poliţia Vâlcea a trimis după gratii doi bărbaţi pentru fapte penale… din alte judeţe

0
64

 

La data de 19 martie a.c., poliţiştii au pus în aplicate un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Slatina. Oamenii legii l-au căutat pe D. Constantin, de 45 de ani, din comuna Prundeni, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare a executării pedepsei închisorii  pe o perioadă de 1 ani şi 3 luni pentru comiterea infracţiunii rutiere de conducere sub influenţa alcoolului în septembrie 2012 pe raza judeţului Olt. În urma analizei toxicologice a rezultat o alcoolemie de 1,75 gr./%0. După efectuarea de verificări, bărbatul a fost identificat pe raza mun. Slatina, cu sprijinul poliţişti din cadrul municipiului Slatina a fost reţinut şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma unor activităţi desfăşurate în cadrul unui dosar penal, joi, 19 martie a.c., au reuşit identificarea lui D. Laurenţiu, de 32 de ani, din localitatea Poarta Albă, jud. Constanţa care se sustrăgea urmăririi penale în cazul unui dosar penal întocmit pentru comiterea unei infracţiuni de abuz de încredere. În continuarea activităţilor desfăşurate în dosarul penal, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea a lui D. Laurenţiu, care în luna septembrie 2014 şi-a însuşit, dispus, pe nedrept, de un bun mobil al altuia, care i-a fost încredinţat  în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori a refuzat să îl restituie. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 9500 euro. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.