Primarul din Mitrofani a plătit ilegal o asfaltare, indemnizații necuvenite consilierilor și a cumpărat mai multe mașini

0
73

 

O echipă de inpsectori de la Camera de Conturi Vâlcea a făcut verificări anul trecut la Primăria Mitrofani (primar Lupu Răspopescu), fiind realizat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ-Teritoriale a Comunei pe anul 2013. Astfel, primarul (în calitate de ordonator principal de credite) nu a respectat obligația de a prezenta pentru trimestrele expirate, respectiv trimestrele I , II și III şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, în ședință publică, spre analiză și aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni. S-a constatat menținerea nejustificată în evidența contabilă a entității verificate a unor active patrimoniale (active fixe corporale și obiecte de inventar), în valoare totală de 119.000 lei, care se află în gestiunea și în proprietatea unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Mitrofani. La data de 31 decembrie 2013, Primăria Mitrofani avea obligații de plată reprezentând arierate în sumă de 243.000 lei, provenind din sume angajate fără prevederi bugetare. Școala Gimnazială Mitrofani, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu a întocmit situaţii financiare trimestriale și anuale pentru activitatea proprie. La Școala Gimnazială Mitrofani nu au fost constituite și înregistrate în evidența contabilă provizioane pentru cheltuieli de natura drepturilor salariale, rezultate din hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile.

Primăria Mitrofani nu a constituit o structură cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică cu privire la implementarea sau dezvoltarea sistemului de control intern sau managerial. Nu s-au calculat și încasat majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a „Taxei de pază”, valoarea estimată a abaterii fiind de 3.000 lei, reprezentând majorări de întârziere nestabilite pentru neplata în termenul legal a acestei taxe. La Primăria Mitrofani s-au constatat abateri referitoare la: modul de stabilire, urmărire și încasare a impozitului pe mijloacele de transport precum și la virarea cotei de 40% din taxa asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone încasată, către bugetul CJ Vâlcea.

Nu au fost respectate prevederile legale la încasarea impozitelor şi taxelor locale

Impozitul pe clădiri datorat de unele persoane fizice și juridice nu a fost stabilit în toate cazurile potrivit prevederilor Codului fiscal, iar pentru persoanele fizice care care au în proprietate două sau mai multe clădiri nu s-a calculat impozitul pe clădiri majorat. Nu au fost respectate prevederile legale în vigoare referitoare la stabilirea și încasarea taxei pentru eliberarea autorizațiilor de construire fiind identificate venituri suplimentare în sumă totală estimată de 1.000 lei.

În anul 2013 s-au efectuat cheltuieli materiale de natura reparațiilor curente, care au constat în lucrări de pietruire pe drumul comunal DC98 Mitrofani, fără existența documentelor justificative, întocmite conform legii, care să ateste exactitatea și realitatea sumelor datorate, fiind identificate cheltuieli nelegale în sumă de 20.000 lei pentru care au fost calculate accesorii în sumă de 3.000 lei. În patrimoniul Primăriei Mitrofani sunt înregistrate două autoturisme Dacia 1310, fapt ce contravine OG nr. 80 din 30 august 2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, care permite sonsiliilor locale ale comunelor să deţină în patrimoniu doar un autoturism. S-a stabilit eronat salariul primit de asistenta socială, salariată a entității, cât și a cuantumul indemnizațiilor de ședință primite de consilierii locali, la un nivel mai mare decât s-ar fi cuvenit. La obiectivul de investiții „Asfaltare DC98 Mitrofani-Racu-Izvorașu km 8+000 – km 9+000”, s-a decontat în mod necuvenit, suma totală de 7.000 lei, ca urmare a acceptării de către Primăria Mitrofani a înscrierii în situațiile de lucrări, a contribuției angajatorului la fondul asigurărilor sociale de sănătate, determinată pe seama coeficientului de 52% aplicat la valoarea manoperei înscrisă în situația de lucrări, față de coeficientul legal de 5,2%.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea au fost următoarele: respectarea prevederilor legale referitoare la aprobarea trimestrială de către Consiliul Local Mitrofani, a execuției bugetului local pe cele două secțiuni și a situației plăților restante; angajarea cheltuielilor numai pe baza creditelor bugetare aprobate cu asigurarea sursei de finanțare; întocmirea, la nivelul ordonatorului terțiar de credite, a situațiilor financiare trimestriale și anuale și depunerea acestora la organul ierarhic superior – Primăria Mitrofani, în termenul legal prevăzut de actele normative în vigoare; luarea măsurilor de proiectare, organizare și implementare a controlului intern în sensul parcurgerii etapelor prevăzute în OMFP 946/2005 privind standardele de control intern; stabilirea întregii obligaţii către bugetul local, estimate în timpul misiunii de audit la suma totală de 3.000 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru neplata în termenul legal a taxei de pază şi luarea măsurilor de încasare, atât a taxei de pază cât și a majorărilor de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Luarea măsurilor pentru: stabilirea impozitului pe mijloacele de transport cu respectarea pevederilor Codului fiscal; deschiderea de conturi distincte pentru încasarea taxelor asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone; virarea cotei de 40% din valoarea taxei pe mijloacele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone încasată și care trebuia virată la bugetul județean; stabilirea întregii obligaţii către bugetul local și județean (estimate în timpul misiunii de audit la suma totală de 4.000 lei (din care 3.000 lei reprezintă impozit pe mijloacele de transport nestabilit și neîncasat, iar 1.000 lei reprezintă cota de 40% din valoarea taxei pe mijloacele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone încasată și care trebuia virată la bugetul județean), la care se adaugă majorări de întârziere de 2.000 lei şi luarea măsurilor de încasare în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Curtea de Conturi a mai cerut completarea dosarelor fiscale ale contribuabililor persoane juridice cu toate documentele justificative din care să reiasă valoarea de inventar a clădirilor deținute de aceștia, stabilirea întregii obligaţii către bugetul local, estimate în timpul misiunii de audit la suma totală de 7.000 lei (din care 6.000 lei reprezintă impozit pe clădiri nestabilit și neîncasat de la persoanele juridice, iar 1.000 lei reprezintă impozit pe clădiri nestabilit și neîncasat de la persoanele fizice) la care se adaugă majorări de întârziere de 2.000 lei şi luarea măsurilor de încasare în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Curtea de Conturi a mai solicitat stabilirea întinderii totale a prejudiciului estimat la suma de 23.000 lei, reprezentând plăți fără justificare legală aferente lucrărilor de pietruire la drumul comunal DC98 Mitrofani, stabilirea persoanelor răspunzătoare și recuperarea acestuia, la nivelul actualizat la data încasării. În fine, trebuie stabilit întreaga întindere a prejudiciului, estimat la suma de 13.000 lei (din care 12.000 lei reprezintă indemnizații de ședință încasate necuvenit de consilierii locali iar 1.000 lei reprezintă valoarea salariului încasat necuvenit de către asistenta socială), la care se adaugă accesorii în valoare de 1.000 lei, stabilirea persoanelor răspunzătoare şi recuperarea acestuia, la nivelul actualizat la data încasării.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.