Este de apreciat iniţiativa lui Bobiţă Cătuşanu care, prin demersul său de strângere de semnături pentru susţinerea preotului de la Biserica Cetăţuia, dar şi pentru dialogul argumentat cu ÎPS Varsanufie, a găsit înţelegere din partea conducerii Arhiepiscopiei Râmnicului, astfel că preotul Emanoil Bărbuţ rămâne să slujească în Parohia Bisericii Cetăţuia, aşa cum au dorit enoriaşii – scrie realitateavalceana.ro
„Duminica trecută am auzit şi eu despre schimbarea preotului Emanoil Bărbuţ de la Biserica Cetăţuia din Rm. Vâlcea (Manole). Revoltat de această decizie, am revenit la Biserica Cetăţuia să mă asigur că ceea ce am auzit este şi adevărat. Ajuns acolo, am fost întâmpinat de o doamnă care mi-a spus ca preotul Emanoil Bărbuţ a fost mutat la o altă biserică din oraş. S-a spulberat cumva toată plăcerea urcatului/coborâtului de trepte. Nu îmi mai imaginam catârul pe spinarea căruia s-au urcat saci şi desagi cu materiale necesare renovării. Nu mai auzeam liniştea aia perfectă pe care o „auzisem” la prima urcare.
Am luat legatura cu o parte din enoriaşi şi am început să strângem semnături pentru susţinerea preotului Emanoil. Ca din senin s-au strâns 1000 de semnături, iar duminică, 22 februarie urma să ne strângem într-un număr cât mai mare la Biserica Cetăţuia, iar apoi, în linişte să mergem spre Arhiepiscopia Râmnicului pentru a încerca să obţinem de la Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Varsanufie o revenire asupra deciziei de a-l muta pe părintele Emanoil în altă parohie. Liniştea aia, de pe fiecare treaptă urcată… Am fost atenţionat de o parte din oameni că mergând la Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Varsanufie am să mă lovesc de un rerfuz categoric, că va fi arogant şi că nu voi rezolva absolut nimic din ceea ce mi-am propus. Unii chiar au ţinut să îi creeze o imagine demonică…”Ai grijă! E o hienă!”, „Ai grijă! E diavolul în persoană”, „Ai grijă! Te va persifla şi te va privi de sus”, „ Să nu mănânci şi sa nu bei nimic de la el”, „Te va face rocker satanist” …etc. Şanse zero, mă gândeam eu.
M-am „înarmat” cu curaj şi, convins fiind, că Dumneazeu lucrează prin oameni, am vrut ca înainte de a începe orice acţiune de revendicare să ajung la Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Varsanufie pentru a încerca să îl conving că locul preotului Emanoil este în Parohia Bisericii Cetăţuia. Am făcut demersurile pentru a fi primit în biroul episcopal şi, contrar aşteptărilor mele generate de zvonurile din târg, am găsit un OM luminat, înţelept şi blând, dispus la ascultare.
M-a ascultat, iar la finalul discuţiei mi-a spus că va supune atenţiei Consiliului Episcopal memoriul meu şi împreună cu semnăturile de susţinere a preotului Emanoil, va lupta pentru readucerea acestuia în Parohia Bisericii Cetăţuia. S-a ridicat de la birou, a venit lângă mine, mi-a oferit o icoană şi m-a asigurat că preotul Emanoil va sluji din nou la Biserica Cetăţuia.
Bucuros că lucrarea lui Dumnezeu de a-l readuce pe preotul Emanoil în Parohia Bisericii Cetăţuia va fi desavarsită de Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Varsanufie, am plecat convins fiind că vorba blândă, argumentul, credinţa şi înţelepciunea sunt elementele care stau în picioare în faţa oricărui obstacol.
Multumesc tuturor oamenilor care au semnat petiţia pentru readucerea preotului Emanoil în Parohia Bisericii Cetăţuia şi Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Varsanufie acolo unde îi este locul. Sper ca fiecare să urce treaptă cu treaptă spre Cetăţuia şi să asculte cuvântul Domnului, aşa cum ne e el transmis de Înaltpreasfinţitul Varsanufie şi de preotul Manole”, a relatat Bobiţă Cătuşanu, citat de publicaţia Realitatea Vâlceană!