MAFIA ANGAJĂRILOR din Spitalul Judeţean Vâlcea funcţionează mai bine decât un ceas elveţian. DNA are de lucru

0
61

În această lună, SJU Vâlcea a scos la concurs mai multe posturi de asistenţi medicali. Se aştepta ca de data aceasta, după ani şi ani de ANGAJĂRI PE ŞPĂGI, să se organizeze concursuri corecte. Foamea de bani şi sistemul PCR (pile, cunoştinţe şi relaţii) a funcţionat ca uns şi de data aceasta! Dacă până acum, conducerea executivă a SJU mai avea un cuvânt de spus la angajări (adică mita era împărţită şi la birourile de la ultimul etaj  şi, mai nou, de la Maternitate), de data aceasta medicii şefi de secţii „şi-au făcut de cap“ şi au angajat pe cine au vrut muşchii lor.

Aceşti indivizi şi-au bătut joc de zecile de candidaţi de bună credinţă care au participat la concursuri crezând în naivitatea lor că vor fi organizate concursuri corecte şi vor obţine cele mai bune note cei mai buni candidaţi. Şi-au bătut joc de tinerii care au învăţat SUTE DE ORE pentru aceste concursuri. Au obţinut cele mai bune note cei care au dat şpăgi de mii de euro sau au avut pile la medicii care au elaborat subiectele de concurs! Acesta este adevărul trist într-o ţară sub-bananieră! La fiecare concurs au participat cel puţin câte zece candidaţi.

La aproape toate concursurile au obţinut cele mai „bune“ note apropiaţii medicilor şefi de secţie. Aşa s-a întâmplat la: Ortopedie Pediatrică (notă maximă – un asistent temporar, dat câştigător de dr. Rodica Colţa încă dinainte de aşa-zisul examen); Psihiatrie I (cu totul „întâmplător“ a obţinut punctaj maxim fiul medicului psihiatru Teodor Zavate); Neurologie (o infirmieră din Neurologie a ajuns la proba orală şi, probabil, va câştiga concursul); la fel s-a procedat și la examenul pentru Sectia Oftalmologie din 11 februarie, unde la proba scrisă a luat 10 o asistentă temporară care  “lucra” cu dr. Popescu. Și pe postul de electrician a fost angajat „cine trebuia“. Concursul pentru ocuparea postului de asistentă medicală în cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală a fost anulat după ce Ziarul de Vâlcea a devoalat intenția de fraudarea a examenului. Și acestea sunt doar câteva exemple. Despre una dintre candidatele cu punctaj maxim se ştie că recent şi-a vândut maşina pentru a „reuşi la examen“, chiar ea le-a mărturisit unor prietene.

Am încercat să aflăm și opinia conducerii Spitalului Județean Vâlcea. Din păcate, directoarea Mihăița Crețulescu nu a fost de găsit de redactorii noștri. De fiecare dată când am sunat ni s-a spus că nu este la birou. Încă mai sperăm că putem să aflăm punctul de vedere al doamnei manager Crețulescu.

Cu alte cuvinte, este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde posturile de asistenţi se vând ca în piaţă, la tarabă: minim 5000 euro bucata. Să vă fie ruşine, INFRACTORILOR!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.