Marţi, 17 februarie, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 20 de proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, se vor aproba următoarele propuneri: raport privind modul de soluţionare a petiţiilor adresate Consiliului Judeţean Vâlcea şi a solicitărilor privind accesul la informaţii de interes public, în perioda 01.01.2014-31.12.2014; proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, finanţate parţial sau integral de la buget şi a numărului de personal şi fondul aferent salariilor de bază din aparatul de specialitate şi din instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul local, pe anul 2015 şi estimările pe anii 2016-2018; execuţia bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii şi a Bugetului împrumuturilor interne, pe perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014; trecerea unor bunuri imobile din domeniul public în domeniul privat al judeţului Vâlcea, în vederea scoaterii din funcţiune; aprobarea arondării activităţilor de evidenţă a persoanelor din localităţile judeţului Vâlcea la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor; modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 158 din 30 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare; modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 159 din 30 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare; modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 160 din 30 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare; majorarea capitalului social al Societăţii „Parc Ind Vâlcea S.A; atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Muereasca-Călimăneşti”, operatorului de transport rutier SC Antares Transport SA; încetarea calitaţii de membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, a lui Mihai Octavian Perpelea; declanşarea procedurii de selecţie a doi membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea; desemnarea unor reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti; desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Vâlcea în Consiliul Administrativ al Teatrului Anton Pann Râmnicu Vâlcea; informare privind activitatea instituţiilor publice de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea, în trimestrul IV, anul 2014.