La Maternitatea Vâlcea, femeile nasc pe o masă improvizată pe un scaun, iar dotările sunt de acum 60 de ani

1
72

Situaţie greu de descris la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea unde, din cauza subfinanţării, gravidele au ajuns să nască pe o masă de operaţie ruptă. Pentru a fi siguri că pacientele nu cad în timpul operaţiilor, medicii folosesc drept sprijin pentru masa chirurgicală un scaun. Maternitatea din Râmnnicu Vâlcea nu a fost inclusă până în prezent în niciun program de modernizare finanţat de guvern sau Uniunea Europeană, iar investiţiile în infrastructura medicală în ultimii 30 de ani, de când funcţionează spitalul, au fost aproape inexistente. În două din cele trei săli de operaţie, aparatura ar fi trebuit să fie scoasă de mult din uz, dar, în lipsa banilor, cadrele medicale, se descurcă cum pot. Conducerea spitalului sau autorităţile judeţene şi locale nu au avut o reacţie nici după ce masa de operaţii s-a rupt, iar o gravidă a ajuns pe podea. Aceeaşi masă este folosită în continuare, chiar dacă pacientele riscă să se accidenteze în timpul naşterii. „Cred că mesele sunt din anii 1950, iar una din ele s-a rupt în timpul unei operaţii. Ca să nu cadă de pe masă şi alte paciente, am pus şi noi un scaun la capul pacientelor. Am mai pus o scândură, am mai lipit cu scotch, ne descurăm cum putem. Firma care asigură mentenanţa a venit la spital, dar nu a mai putut repara masa”, spune medicul ginecolog Theodor Amza.

Din anul 2011, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie s-a transformat în secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Râmnicu Vâlcea. Singurele modernizări la Maternitate s-au făcut doar cu ajutorul unei fundaţii şi a unor oameni de afaceri din Vâlcea, ale căror soţii au născut aici. De asemenea, pentru că riscau să rămână fără paciente, şi medicii au fost nevoiţi să pună mână de la mână pentru a zugrăvi saloanele sau pentru achiziţionarea de televizoare sau frigidere.

SJU încasează, zilnic, bani de la pacientele care solicită o rezervă căci, potrivit unui ordin al fostului manager, fiecare gravidă trebuie să scoată din buzunar 30 de lei pe zi dacă doreşte să beneficieze de condiţii decente de spitalizare. Cu toate acestea, banii gravidelor nu au fost utilizaţi până acum pentru achiziţionarea de aparatură medicală sau pentru modernizarea Maternităţii, ci pentru dotarea altor secţii. „Noi nu avem deocamdată bani pentru investiţii la Maternitate, dar Consiliul Judeţean pregăteşte un proiect pentru accesarea de fonduri europene. Banii colectaţi de la gravide sunt venituri proprii şi au fost utilizaţi pentru achiziţionarea, de exemplu, a unui colonoscop”, precizează Mihăiţa Creţulescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, în subordinea căruia se află Maternitatea.

Gravidele scot bani nu doar pentru rezerva, ci şi pentru materiale sanitare şi medicamente. „Primul copil l-am născut într-un spital din Spania şi pot spune că nu se compară condiţiile de acolo cu cele de aici, e o diferenţă de la cer la pământ. Sunt de vineri în spital şi am cumpărat până şi seringile sau antivomitivul. Nu ia nimeni în calcul că sunt oameni care nu au posibilităţile mele, care se împrumută şi pentru a veni până aici”, se plânge Andreea, una din gravidele internate în acest moment în spital. Pe de altă parte, şi asistentele din cadrul Maternităţii susţin că au ajuns să cumpere de la vată până la becuri. „Vreţi să vă arată ce am cumpărat astăzi? Am cumpărat iala la uşă, că riscam să rămânem blocaţi. Acum trebuie să cumpăr şi câteva becuri. Atunci când lipseşte ceva, facem chetă. Am ajuns să cumpărăm şi vată, că cei din conducere au uitat să facă licitaţie”, spune o asistentă din cadrul Maternităţii, sub protecţia anonimatului.

Pe de altă parte, inspectorii Curţii de Conturi au altă explicaţie pentru lipsa medicamentelor din spitalul vâlcean. La finele anului trecut, aceştia au descoperit, în urma unui audit, că Spitalul de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea a achiziţionat medicamente şi materiale sanitare la preţuri mult prea mari sau fără licitaţie. „Pe baza caietelor de sarcini şi a preţurilor care erau cerute şi la care se achiziţionau aceste materiale am constatat ca acolo ceva nu este în regulă şi că preţurile erau de 10, 20 de ori, la unele produse am găsit chiar adaosuri de 700% faţă de preţul de referinţă”, a declarat consilierul judeţean Dumitru Tărăşenie, pentru Digi 24. Documentele au ajuns şi pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar conducerea spitalului spune că nu a fost chemată să dea cu subsemnatul până în prezent. “Am făcut o contestaţie la raportul Curţii de Conturi şi aşteptăm un răspuns. În urma acelui audit ni s-au cerut documente şi de către procurorii DNA, dar nu am fost citaţi la DNA”, declară Mihăiţa Creţulescu. Managerul spitalului din Râmnicu Vâlcea susţine că banii pentru medicamente sunt puţini întrucât a crescut fondul de salarii.

Sursa: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.