Curtea de Conturi a scos la lumină ABATERI GRAVE săvârşite de fostul director al ABA Olt, Ion Stoenescu (III)

0
89

În partea a treia a raportului Curţii de Conturi, care vizează în mare parte mandatul fostului director al ABA Olt, Ion Stoenescu, se fac referiri la sesizarea înregistrată la Camera de Conturi Vâlcea la nr. 1432/11 iunie 2013. Pentru achiziţia de sisteme de calcul Desktop şi sisteme de calcul Laptop, a fost utilizată procedura de achiziţie „cerere de ofertă cu etapă finală de licitaţie electronică” şi criteriu de atribuire „preţul cel mai scăzut”. Au fost depuse oferte de SC Xeroservice SRL Râmnicu Vâlcea şi SC Pragma Computers SRL Bucureşti, ambele având aceeaşi ofertă financiară, în valoare totală de 522.120 lei, fără TVA. Comisia de evaluare a ofertelor, numită prin Decizia nr. 43/9 mai 2012, prin procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, din data de 9 mai 2012, a solicitat clarificări SC Pragma Computers SRL Bucureşti, cu privire la declaraţia de garanţie emisă de producătorul echipamentelor, precum şi o declaraţie a ambelor societăţi comerciale, cu privire la acceptarea plăţii prin compensare cu SC Oltchim SA. Termenul până la care au fost solocitate clarificări a fost data de 14 mai 2012. SC Xeroservice SRL Râmnicu Vâlcea a răspuns în data de 14 mai 2012, acceptând compensarea contravalorii produselor atât cu SC Oltchim SA, cât şi cu SC Hidroelectrica SA. Nu a transmis nici un răspuns SC Pragma Computers SRL Bucureşti.

A urmat procedura finală de licitaţie electronică, derulată prin SEAP, începând cu data de 16 mai 2012, fiind declarată câştigătoare SC Xeroservice SRL Râmnicu Vâlcea, cu o valoare a contractului de 519.500 lei, fară TVA, în data de 22 mai 2012, iar în data de 23 mai 2012 a fost încheiat raportul procedurii, fiind comunicat rezultatul celor două societăţi comerciale. Nefiind depuse contestaţii, a fost încheiat contractul de furnizare nr. 31/30 mai 2012 cu SC Xeroservice SRL, fiind stabilit efectuarea plăţii celor 120 bucăţi „Sistem de calcul desktop – PC Dell model Optiplex 790 DT”, prin compensare cu SC Oltchim SA. În vederea achiziţionării de computere portabile Laptop – 120 bucăţi, înscrise în lista de investiţii la poziţia „Alte cheltuieli de investiţii”, aprobată de către ANAR Bucureşti, cu o valoare de 619.400 lei, fară TVA fost respinsă de către ANRMAP documenaţia de atribuire, în vederea modificării şi completării caietului de sarcini şi a fişei de date, în vederea înscrierii „plata către furnizor se va efectua prin compensare cu SC Oltchim SA, iar circuitul de compensare este în sarcina operatorului economic”. A fost acceptată în data de 17 aprilie 2012, fiind publicate termenele limită de depunere a ofertelor până la data de 30 aprilie 2012 şi o valoare estimativă a contractului de 522.200 lei, fară TVA, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Au fost depuse oferte de către SC Xeroservice SRL – 522.000 lei, fară TVA şi SC Romsoft SRL Râmnicu Vâlcea – 522.200 lei, fară TVA. Au fost solicitate clarificări SC Romsoft SRL, cu privire la asigurarea garanţiei de către producător, în conformitate cu prevederile din caietul de sarcini. Au fost transmise aceste clarificări, iar comisia de licitaţie a analizat răspunsul, fiind considerat neconform. A urmat procedura de finală de licitaţie electronică, fiind admisă oferta SC Xeroservice SRL, în data de 16 mai 2012. În urma procedurii derulate pe SEAP, a fost declarat câştigător SC Xeroservice SRL, cu oferta în valoare de 519.389 fără TVA, fiind întocmit raportul procedurii în data de 23 mai 2012, fiind comunicat rezultatul celor două firme. Totodată a fost comunicat SC Romsoft SRL posibilitatea contestaţiei până la data de 30 mai 2012. Nu a fost depusă o contestaţie, fiind astfel încheiat contractul de furnizare nr. 32/31 mai 2012, cu SC Xeroservice SRL şi a cărui plată urma a fi efectuată prin compensare cu SC Oltchim SA, în sarcina operatorului economic.

 Firma Xeroservice SRL a luat tot „caşcavalul” de la licitaţiile organizate de fosta conducere a ABA Olt

Pentru contractul de furnizare a unui număr de 6 rezervoare de combustibil, urmare cererii de ofertă de preţ, publicată pe SEAP, în data de 24 aprilie 2012, având drept criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut, cu termen final de depunere data de 4 mai 2012, cu o valoare estimată de 105.100 lei. A fost depusă o singură ofertă de către SC Xeroservice SRL, cu o valoare totală de 105.700 lei, fară TVA şi care a fost acceptată de comisia de licitaţie, fiind încheiat contractul nr. 28/25 mai 2012. Şi pentru acest contract plata a fost efectuată prin compensare cu SC Hidroelectrica SA şi ANAR Bucureşti, circuitul de compensare fiind în sarcina operatorului economic câştigător al licitaţiei.

Documentaţia de privind atribuirea unui contract de achiziţie a 12 betoniere a fost acceptată de ANRMAP, fiind publicată invitaţia de participare în data de 23 aprilie 2012, având termen de depunere a ofertelor 4 mai 2012 şi o valoare estimată de 105.100 lei fară TVA. Din nou a fost efectuată clarificarea „plata către furnizor se va efectua prin compensare cu SC Oltchim SA, circuitul de compensare fiind în sarcina operatorului economic”. A fost depusă o singură ofertă la termenul final, 4 mai 2012, de către SC Xeroservice SRL, cu valoarea de 105.000 lei, fară TVA. A fost întocmit raportul procedurii în data de 15 mai 2012, fiind atribuit contractul de furnizare agentului economic, fiind acceptat preţul ofertat.

Cu adresa nr. 9835/30 iulie 2012, au fost comunicate măsurile luate în vederea înlăturării abaterilor constatate în raportul de control înregistrat la Administraţia Bazinală de Apă Olt cu nr. 3741/22 martie 2012 şi la Camera de Conturi a judeţului Vâlcea cu nr. 12/471/23 martie 2012. Nu au fost luate măsuri pentru stabilirea întregului prejudiciu reprezentat de efectuarea unor cheltuieli de personal, reprezentate de: neaplicarea prevederilor legale privind diminuarea cu 15,5% a cheltuielilor de personal în luna Noiembrie şi Decembrie 2009; neaplicarea măsurilor de reducere cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de personal în perioada iulie 2010-decembrie 2010; majorarea fară temei legal a salariilor de bază prin introducerea în salariul de bază a sporului pentru vechime în muncă şi acordarea unui număr de zile de concediu de odihnă mai mare decât cel prevăzut de actele normative, sau a unor sume reprezentând 1/12 din cuantumul primei de vacanţă, 1/12 din cuantumul premiului anual şi tichete de masă în sumă fixă; achitarea în cursul anului 2011 a unor drepturi de natură salarială reprezentând premiul anual pe anul 2010, prima de vacanţă şi indemnizaţii la ieşirea la pensie; sporul de fidelitate de până la 15% din salariul de bază şi indemnizaţii de şedinţă pentru membrii comitetului de direcţie, precum şi acordarea unor premii cu ocazia zilei de 8 Martie, cu ocazia Zilei Mondiale a apei şi premii de Crăciun; aplicarea unor coeficienţi de ierarhizare pentru stabilirea salariilor de bază pentru personalul de execuţie şi personalul de conducere, mai mari decât cei prevăzuţi de lege. Mai spunem că ANAR Bucureşti a formulat cerere de chemare în judecată a Curţii de Conturi a României, în vederea suspendării Deciziei nr. 11/2012, cu privire la prejudiciile prezentate, prin Dosarul nr 8206/2/2012 din data de 2 noiembrie 2012, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, care a ajuns în stadiul de judecată pe fond în data de 25 februarie 2014. Pentru anii 2012 şi 2013, au fost menţinute drepturile salariale prezentate, având în vedere existenţa pe rolul instanţei de judecată a acestora, precum şi neschimbarea prevederilor din contractul colectiv de muncă.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.