Şpârle şi şopârle, 26.01.2015

0
79

• Eternul director economic al Oltchim, Alin Smeu, se îmbogăţeşte pe zi ce trece, în totală contradicţie cu evoluţia societăţii şi cu marile probleme cu care se confruntă de 4-5 ani combinatul chimic. De fapt, în anii de criză, lui Alin Smeu i-a mers extrem de bine, întrucât „Smeul din poveste” şi-a construit în anul 2013 o vilă de lux imensă de 250 mp şi şi-a mai acordat un „bonus” în 2012 sub forma unei maşini de fiţe.

• Aşa cum era de aşteptat, constructorul noii Gări din Râmnicu Vâlcea – firma Concefa Sibiu – nu a respectat nici al doilea termen (9 noiembrie 2014) pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii respectiv. Lucrările avansează în ritm de melc, cei vreo 20 de angajaţi mai mult se fac că lucrează, iar de suferit au râmnicenii, care nici acum, în luna ianuarie 2015, nu au o gară de nivel european. Având în vedere că s-au executat doar 75% din lucrări, este de aşteptat ca investiţia să fie finalizată undeva în vara acestui an. Ruşineeee constructorului!

• După ce a „pus pe butuci” Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Georgeta Sălişte a primit un „bonus” sub forma şefiei Serviciului Resurse Umane, Normare, Organizare şi Salarizare (RUNOS) de la unitatea spitalicească. Remintim că şi Mihăiţei Creţulescu îi expiră în curând mandatul de manager interimar al Spitalului Judeţean.

• Avem noi „subiecte” pentru Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Râmnicului: o haită de maidanezi terorizează zi şi noapte locuitorii din zona Parcului Rotary din cartierul Libertăţii.

• Ultimul raport al Curții de Conturi este devastator pentru fostul director de la ABA Olt, Ion Stoenescu, cel care încearcă acum, prin manevre ilegale marca „Matei“, să revină la cârma instituției pe care a dus-o în „sapă de lemn“. Vom reveni cu dezvăluiri incendiare! Țineți aproape!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.