Joi, pe raza municipiului Rm. Vâlcea, a fost organizată o acţiune punctuală, privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, prevenirea şi combaterea absenteismului, abandonului şcolar dar şi al copiilor care se află pe stradă şi efectuează activităţi de cerşetorie şi vagabondaj. Cu această ocazie au fost controlate 22 de unităţi de alimentaţie publică (restaurante şi cârciumi) situate în zona adiacentă şcolilor, au fost depistaţi 14 elevi care absentau de la cursuri şi au fost întocmite 14 informări către unităţile de învăţământ. Totodată, împreună cu reprezentanţii DSV Vâlcea au fost verificate mai multe unităţi de alimentaţie publică din incinta ş zona adiacentă unităţilor şcolare, pentru identificarea situaţiilor de încălcare a prevederilor HG 128/1994 pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor. Pe raza întregului judeţ au fost verificate alte 49 de astfel de unităţi.