Senatorul Cotescu a primit răspuns de la Ministerul Educaţiei în privinţa lipsei manualelor şcolare

1
76

• După patru luni de la începerea anului şcolar,

Senatorul Cotescu a primit răspuns de la Ministerul Educaţiei în privinţa lipsei manualelor şcolare

 

Urmare a interpelării formulate de senatorul liberal Adrănel Cotescu în toamna anului trecut la Ministerul Educaţiei Naţionale şi în care atrăgea atenţia asupra problemei lipsei manualelor şcolare, în data de 8 ianuarie 2015, ministerul a transmis un răspuns oficial. Astfel, am aflat că în conformitate cu prevederile din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale evaluează, aprobă, achiziţionează manualele şcolare şi asigură finanţarea acestora. Pentru punerea în aplicare a prevederii referitoare la asigurarea manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei Naţionale prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, ca autoritate contractantă, a efectuat toate demersurile legale, prevăzute în OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în documentele care vizează regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, aprobate prin OMEN nr. 5559/22.11.2013, cu privire la derularea în bune condiţii a procedurii de achiziţie publică licitaţie deschisă nr. 150520/19.04.2014 „Achiziţie de manuale şcolare clasa I şi a II-a”. Procedura de achiziţie publică licitaţie deschisă nr. 150520/19.04.2014 pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi (pentru clasele I şi a II-a) începând cu anul şcolar 2014-2015 s-a declanşat odată cu avizarea favorabilă dată de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) pentru documentaţia depusă în vederea licitaţiei manualelor şcolare noi pentru clasele I şi a II-a, realizată în conformitate cu pachetul de documente care vizează regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, aprobat prin OMEN nr. 5559/22.11.2013. Subliniem faptul că pachetul de documente care vizează regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar (inclusiv criteriile tehnice de calitate, incluse integral în Caietul de sarcini) a fost pus în dezbatere publică încă din luna martie a anului 2013, iar forma aprobată prin OMEN nr. 5559/22.11.2013 nu a suferit modificări fundamentale, ci doar nuanţări şi o restructurare a modului de prezentare a conţinuturilor documentelor de reglementare a domeniului manualelor şcolare, impusă de prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 69 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Mai mult, asupra tuturor acestor documente a fost organizată o amplă întâlnire de lucru la data de 26 iunie 2013, întâlnire la care au participat reprezentanţi ai editurilor specializate în carte şcolară şi firme de software educaţional interesate, toţi potenţialii ofertanţi luând astfel act de mecanismele de evaluare a manualelor şcolare. Procesul de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasele I şi a ll-a a fost finalizat în data de 04.08.2014. Ca urmare a contestaţiilor depuse de ofertanţii economici, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a hotărât, prin Decizia nr. 2536/271C9/2964, 2981, 2982, 2984, 2985, 2989, 2990, 2996, 2997, 3027, 3033 din data de 09.09.2014, reevaluarea ofertelor de manuale şcolare noi pentru clasele I şi a II-a. În perioada 10.09-19.09.2014, Ministerul Educaţiei Naţionale, prin autoritatea contractantă, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, a desfăşurat procesul de reevaluare a proiectelor de manuale şcolare. Rezultatele procesului de reevaluare a proiectelor de manuale şcolare din cadrul licitaţiei „Achiziţie de manuale şcolare clasa I şi a II-a” au fost comunicate ofertanţilor economici luni, 22.09.2014. In conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, ofertanţii au avut la dispoziţie o perioadă de 10 zile în care puteau depune contestaţii la CNSC. în data 03.10.2014 s-a primit contestaţia cu nr. 1826/03.10.2014, formulată la rezultatul procedurii de către Asocierea SC Humanitas SA – SC Read Forward S.R.L. pentru Lotul 1 – Comunicare în limba română, clasa I. La data de 19.09.2014, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ca autoritate contractantă, a finalizat reevaluarea ofertelor de proiecte de manuale şcolare, a redactat un nou raport al procedurii (nr. 1733/19.09.2014) şi a urmat procedurile legale de anunţare a ofertanţilor privind aceste rezultate. Raportul a fost contestat de Asocierea SC HUMANITAS SA – SC READ FORWARD SRL, iar CNSC, prin decizia nr. 2890/C4/3303 din 18.11.2014, a dispus anularea raportului procedurii şi a comunicărilor rezultatului procedurii, precum şi reevaluarea ofertelor, în partea dedicată lotului 1 – Comunicare în limba româna pentru clasa 1. Menţionăm că, la ora actuală, ofertanţii câştigători ai celorlalte loturi Comunicare în limba română pentru minorităţi clasa I, Comunicare în limba maternă maghiară clasa I, Comunicare în limba română clasa a ll-a, Matematică şi explorarea mediului clasa I, Matematică şi explorarea mediului clasa a II-a, Comunicare în limba modernă – engleză clasa I, Comunicare în limba modernă – engleza clasa a II-a au furnizat deja manualele şcolare în variantă tipărită şi în variantă digitală, în acord cu acordurile-cadru şi contractele subsecvente de achiziţie a manualelor şcolare încheiate între ofertanţi şi CNEE, ca autoritate contractantă. La data de 17 decembrie a.c., în termenul cerut de CNSC, autoritatea contractantă va finaliza reevaluarea ofertelor, în partea dedicată lotului 1 – Comunicare în limba română pentru clasa I printr-un nou raport al procedurii şi va transmite către ofertanţi comunicările privind aceste rezultate. Potrivit legislaţiei în vigoare în materie de achiziţii publice, există un termen de 10 zile pentru depunerea eventualelor contestaţii, apoi termene legale pentru soluţionarea de către CNSC a acestora. După finalizarea licitaţiei pentru manualele de Comunicare în limba română clasa I, încheierea acordurilor cadru, derularea procesului de selecţie a manualelor de către cadrele didactice, centralizarea comenzilor pentru tirajul de manuale, încheierea cu ofertanţii câştigători a contractelor subsecvente şi după realizarea propriu-zisă a tirajului, manualele de Comunicare în limba română clasa I vor fi distribuite elevilor, cel târziu în luna martie 2015. Menţionăm că, până la distribuirea noilor manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a, prin OMEN nr. 4612/18.09.2014 privind asigurarea de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a în anul şcolar 2014-2015, s-a prelungit valabilitatea manualelor şcolare din anii precedenţi, iar din aceste manuale sunt utilizate doar acele lecţii care sunt în concordanţă cu noua programă şcolară. Prin implementarea proiectului „Internet în şcoala ta, Conectarea la internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană”, derulat de Ministerului Educaţiei Naţionale şi cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţi Economice”, la nivel naţional, unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, aproximativ 2.500 de şcoli, au conexiune la Internet şi cel puţin un calculator utilizat de elevi este conectat la Internet.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.