Primăria Râmnicului a câştigat procesul cu Prefectura
Primăria Râmnicului a câştigat procesul cu Prefectura Vâlcea, după ce această din urmă instituţie atacase în contencios administrativ modul în care a fost întocmit Planul Urbanistic General privind zona centrală a municipiului. În urmă cu câteva zile, la primărie a avut loc o discuţie între conducerea instituţiei şi arhitecţi, pentru găsirea unor soluţii de rezolvare a problemelor ce ţin de locurile de parcare din zona centrală. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea problemei este aceea a construirii unei parcări în zona râului Olăneşti. Practic, va fi construit un pod peste râu, destinat în special traficului maşinilor de tonaj greu. La subsol va fi amenajată o parcare modernă, prin care se speră rezolvarea lipsei locurilor de parcare din centrul Râmnicului.
Gutău a împărţit daruri persoanelor cu handicap
Vineri, 15 decembrie, începând de la ora 10.30, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a împărţit daruri membrilor Asociaţiei Naţionale a Handicapaţilor din România – filiala Vâlcea. Cei 100 de membri ai asociaţiei au primit pachete cu alimente constând în ulei, făină, zahăr, carne tocată, salam, dulciuri, precum şi tradiţionalul cozonac. Săptămâna aceasta, primarul Mircia Gutău va vizita, în rolul lui Moş Crăciun, centrele de plasament din municipiu.
Reabilitarea termică a blocurilor, în atenţia Primăriei Râmnicului
Preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari din municipiu sunt invitaţi miercuri, 20 decembrie 2006, la ora 14.00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea la o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Râmnicului şi cu cei ai Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Tema întâlnirii o constituie analizarea problemelor legate de reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.
Râmnicul va avea bazin de înot
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău intenţionează să dispună construirea unui bazin de înot într-unul din cartierele oraşului. Piscina va fi construită în Nord sau Ostroveni. În acest fel, râmnicenii se vor putea bucura în orice anotimp de aceasta. „Cred că cetăţenii merită acest lucru. Vom avea şi noi un bazin modern, la standarde ridicate de calitate”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă primarul Mircia Gutău.
Primarul nu renunţă la unificarea Apavil-Acvarim
Mircia Gutău nu a renunţat la planul său de unificare a Apavil şi Acvarim. Deşi a trecut ceva vreme de la lansarea acestei idei, primarul Râmnicului a declarat că în cursul anului viitor această unificare se va produce. „Voi relua acest obiectiv din luna ianuarie, pentru reducerea numărului birocraţilor şi creşterea salariilor celor care dau la sapă şi care stau în noroi până la genunchi. Însă cel mai important este ca această unificare să fie resimţită în buzunarul râmniceanului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Mircia Gutău.