Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.
Într-un capăt de uliţă, într-un sat uitat de Dumnezeu, răsare o casă mică, dărăpănată. Dacă n-ai vedea sârma plină de rufe puse la uscat, nici n-ai crede că acolo locuieşte cineva. În pragul casei, un copil zâmbeşte unei pisici. Nicolae Căian are 69 de ani şi e o mână de om, cu un suflet mare cât tot satul uitat de lume. Iar copilul care zâmbeşte deopotrivă pisicii, unei raze timide de soare şi nouă, e Andreea, de 5 ani, cea mai mică dintre cele trei nepoţele pe care bunicul le creşte singur.
Uitate de părinţi
Fiul lui, tatăl fetelor, a stat o perioadă aici, cu mama lor. Pe care însă a gonit-o, după care a plecat şi el, cu o altă femeie, undeva în judeţul Mureş. Iar copilele au rămas cu bunicul, şi el cu probleme de sănătate, într-o cameră mică, de nici 12 metri pătraţi. Casa stă să se dărâme, nu au nici frigider, nici televizor, doar un radio mic, cu baterii, şi-o poveste care topeşte şi cele mai îngheţate inimi. “A fost foarte greu, cu banii ăştia puţini, din pensie, şi ca şi bărbat a fost greu destul”, oftează bunicul, însă chipul se luminează tot când Andreea se ghemuieşte lângă el pe pat şi-l ia în braţe. De trei ani, e şi mamă, şi tată, şi bunic cu normă întreagă. Totul, cu foarte multă dragoste. “Eu fac mâncare, eu singur spăl, sunt şi tată şi mamă pentru copii. Fac cartofi, fasole, câte o găină, ce Dumnezeu să fac. Nu-i uşor şi nu a fost uşor dar niciunul nu le bagă în seamă, trebuie să le ajute cineva, pe asta mică am ţinut-o de la doi ani şi jumătate, le iubesc foarte mult”, rezumă simplu bunicul o dragoste care învinge sărăcia şi toate barierele. Are lacrimi în ochi bunicul, vorbeşte simplu şi o îmbracă pe Andreea atent, cu dragoste. Copilul întinde cuminte o mânuţă, apoi cealaltă, piciorul mic să-i tragă bunicul şosetuţa. Şi, cât o îmbracă, bunicul povesteşte zâmbind cum, din pensia lui mică, le cumpără câte o hăinuţă, mâncare, cizmuliţe de iarnă de la magazinul din sat. “Ne-am descurcat cum am putut, ce Dumnezeu să faci. E cam greu să fii de toate, să le ai pe toate într-o mână şi să le descurci, nu ştiu dacă altul era capabil”, spune bunicul, în timp ce mâna mângâie creştetul Andreei.
Despre bunicul, cu dragoste
Când o întrebi despre bunicul ei, Andreea e toată numai emoţie. Aşa că îl ia în braţe şi, cu capul lângă umărul lui, îţi spune că are cel mai bun bunic din lume. “Bunicul e bun, îmi face mâncare, mă spală, mă încalţă, mă îmbracă”, rezumă scurt, iar privirea bunicului, aţintită la focul din soba veche, se lumniează din nou. Cecilia Paripaş, asistenta socială din comuna Brădeni, de care aparţine satul Ţeline, cunoaşte bine povestea bunicului. Ştie, în primul rând, că face extraordinar de bine treaba părinţilor care au uitat că au copii. ”Bunicul le îngrijeşte, le spală, le face mâncare, la 69 de ani, şi bărbat, să te poţi descurca şi în locul unei femei este foarte greu. Este de apreciat că le îngrijeşte pe micuţe şi că vrea să rămână cu ele”, spune Cecilia Paripaş. În curtea mică, plină de hăinuţe de copil puse la uscat, e nevoie de foarte multe. În primul rând ar prinde bine materiale de construcţii pentru reabilitarea casei, care stă să cadă. Apoi, fetiţele au nevoie de alimente, de hăinuţe şi de încălţăminte. Nu în ultimul rând, ar prinde extraordinar de bine un frigider. Oameni de bine, cu suflet mare şi posibilităţi mai mari ca ale lor, le pot rescrie povestea.
Cum putem ajuta
Cei care doresc să ajute familia Căian sunt rugaţi să ia legătura cu doamna Cecilia Paripaş, asistentă socială în comuna Brădeni, telefon 0731/009357. (adevarul.ro)
