Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat, sâmbătă, pe Facebook un album cu fotografii intitulat „Un bunic tracţiune”, în care apare trăgând sania nepoatei sale, Sofia Anais dar şi alături de soţia sa şi fiica cea mică, Elena, lângă un om de zăpadă.
„Un bunic tracţiune”. Traian Băsescu a postat pe Facebook fotografii cu nepoata sa la săniuş – FOTO (Imagine: Facebook)
În fotografiile postate pe reţeaua de socializare, fostul preşedinte Traian Băsescu trage sania nepoatei sale, Sofia Anais. Alte fotografii îl arată pe acesta alături de soţia sa şi de fiica sa cea mică, Elena dar şi alături de nepoată, lângă un om de zăpadă.
În altă imagine soţia fostului preşedinte, Maria Băsescu, o ţine în braţe pe Sofia. Nepoata preşedintelui mai apare într-un fotografie, singură, în timp ce hrăneşte nişte căţei.
Albumul de fotografii adunase, în două ore de la postare, peste 19.000 de like-uri pe Facebook.
Fostul şef al statului petrece Crăciunul la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea. În ultimii ani de mandat, Traian Băsescu şi-a petrecut sărbătorile de iarnă la Predeal.
Joi, Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook două fotografii sub titlul ”Crăciun în familie”. (mediafax.ro)