SPERANŢĂ PENTRU ZBORURI FRÂNTE!

0
107

 

În urmă cu ceva vreme, anunţam şi am dat şi detalii despre colaborarea pe care o am cu Asociaţia P.A.V.E.L., asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave.

În această perioadă, oamenii minunaţi care sunt alături de aceşti copii şi părinţii lor, au lansat un program prin intermediul căruia fiecare dintre noi ne putem întâlni cu Moş Crăciun şi astfel, să aducem daruri pentru aceşti copilaşi care trec printr-o perioadă mai grea a vieţii lor.

Le-am povestit colegilor din PSD Vâlcea despre acest proiect şi vreau să le mulţumesc pentru că prin intermediul lor, 8 copii care suferă de aceste afecţiuni din judeţul nostru vor fi vizitaţi de Moş Crăciun.

Eu, dar şi domniile lor , am pregătit împreună cu Moşul daruri care în următoarea perioadă vor fi transmise Asociaţiei P.A.V.E.L. iar mai departe copiilor.

Mulţumesc dragilor mei colegi, Dragoş Stoica, Ion Belciu, Marin Victor, Lucian Rădulescu, Ioana Liţă şi Marius Mărgărita,  oameni cu suflet minunat!

Mulţumiri deosebite adresez şi doamnei doctor Rodica Colţa, care m-a auzit vorbind despre program şi s-a alăturat acestei cauze nobile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.