Postim pentru a putea birui patimile, pentru a crește în dragoste față de aproapele nostru și pentru a ne putea ruga lui Dumnezeu cu o inimă cât mai curată. Postim pentru pacatele noastre, în semn de pocăințăși de ascultare, întorcându-ne din „țara străină” în care am risipit viața noastră. Postim pentru că păcătuim adesea, cu gândul, cu cuvântul și cu fapta.
„Există post trupesc și există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare și băutură, iar postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abține de la gânduri, fapte și cuvinte rele”, spune Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk.
Postul strict alimentar nu izvorăște putere duhovnicească, căci asceza trupească izolată de rugăciune și de lupta cu patimile nu îi alungă pe diavoli, care, neavând trup, niciodată nu mănâncă. Astfel, postul strict alimentar se aseamănă unui regim bun pentru sănătatea trupului, dar nu și pentru sănătatea sufletului, care este mai de preț decât prima.
Pentru a posti cum se cuvine, mai întâi trebuie să înțelegem că „nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 8, 8), nici nemâncarea, ci curăția inimii, împreună cu pocaința, smerenia, dragostea, blândețea și milostenia. „Iisus, chemând la Sine mulțimile, le-a zis: Ascultați și înțelegeți: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om” (Matei 15, 10-20).
Postul trupesc trebuie să fie însoțit întotdeauna de lupta cu patimile și de lucrarea virtuților: despărțirea de răutate, înfrânarea limbii, reținerea de la mânie, fuga de certuri, ferirea de defăimări și de minciuni. Cântările bisericești ne îndeamnă spre acest lucru, zicând: „Postește de răutate, suflete al meu, desfătându-te întru dumnezeiasca dragoste; deschide ușa la toate felurile de bine, încuind intrarea răutății, prin înfranare și prin rugăciune”; și iarăși: „Postul cel curat este depărtarea de păcate, înstrăinarea de patimi, dragostea cea către Dumnezeu, grija de rugăciune, lacrimile cu străpungere și îngrijirea de săraci; căci așa a poruncit Hristos, în Scripturi”; și iarăși: „De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu și demonilor celor mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci, caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind”.
Scopul principal al postului este și trebuie să rămână despătimirea. Astfel, postim pentru a ne curăți mintea de gânduri rele și inima de porniri pătimașe. În acest sens se dovedește a fi de un mare folos foamea, care trezește sufletul și luminează mintea. Foamea este cel mai bun dascăl al rugăciunii, zic Sfinții Părinți, ca unii care ne arată cum se flămânzește și se însetează după dreptatea și harul lui Dumnezeu. Odată trezit, sufletul începe lucrarea cercetării de sine și a rugăciunii, a pocăinței și a smereniei.
Când este apăsat de griji sau este foarte supărat, omul nu are poftă de mâncare, iar dacă mănâncă, o face cu mare greutate. Cei din cetatea Ninive, când și-au înțeles păcatele, ca manifestare a pocăinței, nu au mai mâncat și nu au mai băut nimic vreme de câteva zile. La rândul său, după ce L-a cunoscut pe Dumnezeu și a înțeles rătăcirea în care se afla, Sfântul Apostol Pavel nu a mai mâncat și nu a mai băut nimic vreme de trei zile (Fapte 9, 9). Flămânzirea de bunăvoie este o reacție firească a celui care își vine în fire și se pocăiește de faptele lui rele, așteptând mila lui Dumnezeu.
Înfometarea de bunăvoie ne reamintește faptul că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Când flămânzim, ne lepădăm de noi înșine și ne încredințăm purtării de grijă a lui Dumnezeu. Când postim cu adevărat, harul lui Dumnezeu se arată lucrător în viața noastră; atunci ajungem să ne vedem păcatele și să-i iubim tot mai mult pe cei din jurul nostru.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață despre adevarata postire, zicând: „Postești? Arată-mi postul tău prin fapte. Prin care?, vei zice. De vei vedea sărac, miluiește-l; de vei avea vrăjmas, împacă-te cu el; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l invidia; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea. Și nu numai gura să postească, ci și ochiul, și auzul, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului nostru. Să postească mâinile, curățindu-se de răpire și de lăcomie. Să postească picioarele, depărtându-se de căile ce duc la priveliștile fărădelegii. Să postească ochii, învățându-se să nu caute niciodată la fețe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Și de va fi privirea păcătoasă, vatămă postul și răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobește postul. Că foarte necuviincios este ca, pentru post, să ne oprim de la bucate și chiar de la cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm de cele oprite. Nu mănânci carne? Să nu mănânci nici pofta, prin ochi. Să postească și auzul. Iar post al auzului este a nu primi grăiri de rău și clevetiri. Să postească și gura de cuvinte de rușine și de ocară. Că ce folos este când ne depărtăm de carne de pasăre și de porc, iar pe frați îi mâncăm și îi mușcăm? Cel ce grăiește de rău a mâncat carnea fratelui și a mușcat trupul vecinului. Nu ai înfipt dinții în carne, dar ai înfipt grăirea de rău în suflet, stricând numele cel bun al aproapelui.”
Să nu facem netrebnic postul, păcătuind !
Arhiepiscopia Râmnicului
