Consiliul de Supraveghere Ciech a adoptat strategia Grupului pe anii 2014 – 2019

0
84

Consiliul de Supraveghere Ciech a adoptat decizia referitoare la strategia Grupului Chimic Ciech pe anii 2014 – 2019. Documentul precizează direcţiile de dezvoltare ale Grupului şi sursele de creştere a valorii acestuia.

Obiectivul principal pe care şi-l propune cea mai profitabilă societate chimică pe bursa de la Varşovia (conform rezultatelor de profitabilitate EBITDA pe semestrul I a anului curent), este maximizarea valorii Societăţii cu concentrare pe segmentul de sodă. Obiectivele strategice ale Grupului Ciech mai cuprind:
Creşterea veniturilor din segmentul de sodă,
Dublarea participaţiilor pe piaţa poloneză a produselor de protecţie a plantelor,
Creşterea EBITDA normalizată,
Creşterea valorii Societăţii.
Segmentul de sodă al grupului Ciech are o serie de avantaje competitive, de care doreşte să se folosească la maxim, cum ar fi distribuţia geografică a fabricilor de producţie (Polonia – Inowrocław, Janikowo, Germania – Stassfurt, România – Govora). Aceasta face posibilă ajungerea în mod eficient la clienţii europeni actuali şi reprezintă o bază de expansiune asupra unor pieţe noi, atractive. În plus firma este în permanenţă liderul în ceea ce priveşte costurile de producţie a sodei.
Segmentul organic al Grupului va fi dezvoltat pe baza Organika-Sarzyna, care rămâne parte a Grupului Chimic Ciech. Principalele produse ale acesteia sunt răşinile (poliesterice şi epoxidice) şi produsele de protecţie a plantelor (marca Chwastox). Organika-Sarzyna va dezvolta sistematic canalele de distribuţie în scopul ajungerii în mod sigur la clienţi, va creşte eficienţa costurilor şi utilizarea capacităţilor de producţie şi, răspunzând nevoilor clienţilor – plănuieşte diversificarea produselor şi dezvoltarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare.

Consiliul de Administraţie condus de mine s-a străduit, în mod responsabil şi flexibil, să abordeze crearea noii strategii luând în considerare toate circumstanţele pieţei, precum şi noile posibilităţi apărute în viaţa Societăţii legate de schimbarea acţionarului principal. În mare măsură vom continua activităţile care au ca scop reducerea costurilor, dar în acelaşi timp dorim să dezvoltăm segmentele de bază ale activităţii noastre şi anume cel de sodă şi cel organic. Având un investitor experimentat, contăm pe dezvoltarea grupului pe scară mondială – a spus Dariusz Krawczyk, preşedintele Consiliului de Administraţiei al Ciech-ului.

Strategia presupune atingerea următoarelor obiective financiare ale Grupului Ciech:
Venituri medii anuale din vânzări (2014 – 2019): aprox. 3,8 mld PLN,
EBITDA medie anuală normalizată (2014 – 2019): aprox. 660 mld PLN,
Marja EBITDA medie anuală normalizată (2014 – 2019): aprox. 17%,
Atingerea indicatorului de îndatorare net la EBITDA sub 1,00 în anul 2019. Pentru calculul indicatorului s-a luat în considerare o rată medie anuală a dividendului de 3%. Valoarea dividendului şi plata acestuia vor depinde de situaţia de pe piaţă şi de condiţia financiară a Grupului Ciech.

Investiţia Ciech-ului în mod strategic se înscrie în dezvoltarea Grupului Kulczyk Investments. Avem o experienţă bogată în ceea ce priveşte transformarea societăţilor noastre în lideri de piaţă. În plus, poziţia noastră internaţională permite eliberarea potenţialului Ciech şi crearea campionului naţional, care obţine succese pe pieţele globale. Realizarea acestui obiectiv necesită timp şi o consecvenţă de fier. De aceea tratăm această investiţie ca fiind strategică şi pe termen lung – a afirmat Preşedintele Consiliului de Supraveghere Ciech, dr. Jan Kulczyk.

Informaţii suplimentare acordă: Maciej Powroźnik, Purtătorul de cuvânt al Grupului Chimic Ciech (maciej.powroznik@ciechgroup.com)

Grupul Chimic Ciech este unul din liderii europeni ai pieţei chimice, reuneşte peste 30 de firme. Are o structură de producţie şi o reţea comercială bine dezvoltate în ţară şi în Europa. Produsele principale ale Grupului sunt: soda calcinată (ocupă locul doi în Europa ca şi furnizor), bicarbonat de sodiu, sare, îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor, răşini epoxidice, poliesterice şi alte produse de chimie organică, cu utilizare în industria sticlei, mobilei, chimică, în construcţii şi agricultură. Cu venituri anuale de aprox. 4 mld. zloţi, Grupul Chimic Ciech se situează în primele cincizeci dintre cele mai mari companii poloneze. Din februarie 2005 Ciech SA este listată la Bursa de Valori Mobiliare din Varşovia. Cei mai mari acţionari ai societăţii sunt: KI Chemistry s.a.r.l. cu sediul în Luxemburg (51,14 procente de acţiuni şi voturi în Adunarea Generală) precum şi ING Fond de Pensii (9,49 procente). Mai multe informaţii se regăsesc pe pagina www.ciechgroup.com

Contact pentru presă
Maciej Powroźnik, Purtătorul de cuvânt al Grupului Chimic Ciech
tel. (+48 22) 639 17 70, mob. 505 050 426, e-mail: maciej.powroznik@ciechgroup.com)

Grupul Chimic Ciech
Informaţii de bază

Ciech este una din cele mai mari firme poloneze care îşi desfăşoară activitatea neîntrerupt din 27 septembrie 1945 şi în prezent este liderul pieţei chimice europene cu o arie globală de activitate. Societatea a fost înfiinţată ca şi „Centrală de Import-Export Chimicale şi Aparatură Chimică” de stat – de aici şi prescurtarea „Ciech”. La început exporta sodă calcinată, carbid şi alb de zinc. La sfârşitul anilor ’80 începutul anilor ’90, la începuturile transformării, Ciech a fost cea mai mare centrală de comerţ extern, deţinând monopolul livrărilor de petrol către rafinăriile poloneze. Începând cu anii ’90 compania a început să se transforme într-un concern chimic, asimilând alte firme, printre altele pe cele care astăzi formează pilonul Grupului: Uzinele de Sodă Mątwy şi Janikosoda (în prezent societatea Soda Polska Ciech), Uzinele Chimice Organika-Sarzyna, fabrica românească US Govora sau producătorul german de sodă – Sodawerk Stassfurt.

Segmentele de bază ale activităţii construite de către Ciech Grup Chimic sunt segmentul de sodă (fabricile de producţie localizate în Polonia, Germania şi România), segmentul organic (Uzinele Chimice Organika-Sarzyna şi Ciech Pianki) şi segmentul de silicat şi sticlă (Vitrosilicon). Produsele principale ale Grupului sunt soda calcinată, bicarbonat de sodiu, sare, produse pentru protecţia plantelor, răşini epoxidice, poliesterice şi alte produse de chimie organică. Clienţii noştri sunt concernele internaţionale din branşa chimică, farmaceutică, alimentară, de construcţii, agricultură, sticlă şi mobilă precum şi consumatori individuali. Din punctul de vedere al producţiei de sodă, Grupul Chimic Ciech este al doilea jucător în Europa (după Solvay), cu capacităţi de producţie de aprox. 2,2 milioane tone anual de sodă calcinată şi 146 de mii de tone anual de bicarbonat de sodiu.

Grupul Ciech cuprinde peste treizeci de firme unde lucrează în total peste 3,7 mii de salariaţi. Domeniul de activitate al Ciech împreună cu societăţile subordonate cuprinde producţia, comerţul şi distribuţia chimicalelor dar şi activitatea de servicii îndreptată spre deservirea complexă a pieţei interne şi externe. Activitatea este realizată cu ajutorul societăţilor din ţară şi a celor din străinătate precum şi cu ajutorul reprezentanţelor Ciech din străinătate.

Din aprilie 2012, Grupul Ciech, în mod consecvent, realizează procesul de restructurare, a cărui scop este optimizarea costurilor şi reducerea îndatorării. Aceste acţiuni îşi fac simţite deja primele efecte sub forma creşterii constante a profitului, dar îndatorarea Grupului este în continuare ridicată şi ajunge în momentul de faţă la 1,166 mld zloţi.

Competitivitatea ridicată de pe piaţa chimică obligă Grupul la eforturi permanente pentru a-şi asigura pe viitor o competitivitate corespunzătoare a preţurilor. În acest scop, în afară de continuarea optimizării costurilor la toate nivelurile de activitate, Grupul plănuieşte în următorii cinci ani investiţii în valoare de 1,5 – 1,6 mld zloţi – printre altele în mărirea capacităţilor de producţie.

Din februarie 2005 societatea Ciech este listată la Bursa de Valori Mobiliare din Varşovia. Cei mai mari acţionari ai societăţii sunt: KI Chemistry (51,14% din acţiuni) şi ING Fond de Pensii (9,49%).

Din 28 mai 2012 Dl. Dariusz Krawczyk este Preşedintele Consiliului de Administraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.