Uzinele Sodice Govora sunt pregătite de creştere în ciuda mediului economic dur

0
75

 

Preşedintele Ciech Group, Dariusz Krawczyk, a lansat oficial astăzi o investiţie de 10 milioane euro făcută la Uzinele Sodice Govora, constând dintr-un nou calcinator şi echipamentele aferente acestuia. În urma investiţiei, în decurs de doi ani USG va putea produce până la 500.000 tone de sodă calcinată, faţă de 430.000 tone astăzi. Noua instalaţie a fost construită în 8 luni iar începând cu luna iulie echipamentele au fost transportate din Germania la Râmnicu Vâlcea.

Creşterea volumului de producţie va alinia USG la nivelul mediu de producţie al altor unităţi ale Grupului, aflate în Germania şi Polonia. Totodată, această creştere va asigura acoperirea deplină a costurilor operaţionale şi îmbunătăţirea profitabilităţii. Evenimentul marchează sfârşitul unei perioade lungi şi dificile de 8 ani pentru USG, precum şi începutul unei perioade noi, de potenţiale creşteri.

Ciech Group a luat o măsură curajoasă de a asigura investiţia de 10 milioane euro pentru USG, datorată hotărârii echipei locale de conducere de a face lucrurile să meargă, în ciuda situaţiei dificile a productivităţii, celor 100 milioane euro acumulate ca datorii şi a mediului economic incert. Echipa locală a crezut enorm în capacitatea USG de a renaşte, a depus multe eforturi şi a muncit din greu ca să convingă Consiliul de Administraţie să acorde uzinei încă o şansă. Echipa USG ne-au confirmat încrederea acordată şi nu putem decât să sperăm că lucrurile vor continua aşa. Acum există o bază solidă de unde putem spera să creştem, să acoperim pierderile şi să generăm progres”, a declarat Dariusz Krawczyk.

Până la sfârşitul anului 2015, producţia de la USG va atinge 500.000 tone. În următorii doi ani vor fi traduse în practică unele planuri de diversificare.

Tot astăzi, Uzinele Sodice Govora au marcat oficial 55 de ani de activitate continuă.

Suntem singurul producător de sodă calcinată rămas pe piaţa locală. Cred că acest lucru reprezintă un indiciu al faptului că supravieţuirea nu este uşoară, dar credem că acum putem merge mai departe. Evident că nu putem face asta singuri, aşa că am iniţiat colaborări cu partenerii şi furnizorii noştri locali, cu autorităţile locale şi suntem în căutare de noi oportunităţi pentru a ne asigura noi posibilități de evoluție. Avem nevoie de dedicare şi confirmare din partea tuturor celor implicaţi, deoarece un astfel de drum nu poate fi urmat de unul singur. Am încredere că eforturile noastre vor fi în curând văzute şi recunoscute, iar asta va încuraja deschiderea unor noi colaborări”, adeclarat Witold Urbanowski, CEO la Uzinele Sodice Govora de peste un an şi jumătate.

Noua dezvoltare a USG a fost posibilă în urma unui proces de restructurare foarte riguros şi dur, care a însemnat reorganizarea fluxurilor de producţie, remodelarea companiei, reducerea la minim a costurilor şi reducerea numărului de personal cu aproximativ 30%. Chiar şi aşa, compania nu putea să-şi acopere costurile operaţionale. Ca atare, singura şansă de dezvoltare pe termen lung constă în noi investiţii. USG face parte din Ciech Group din decembrie 2006, când a fost achiziţionată de la fostul proprietar într-o stare aproape de faliment. Iar schimbările economice de la nivel macroeconomic, modificările preţurilor la produse şi intensificarea competiţiei în regiune nu au făcut decât să adauge presiuni suplimentare.

Şi Ciech Group a trecut printr-un proces de restructurare în ultimii doi ani în cadrul tuturor unităţilor sale, cu scopul de creştere a productivităţii şi a perspectivelor de dezvoltare pe termen lung. Schimbările efectuate au dus Ciech Group pe primul loc în cadrul industriei de profil la Bursa din Varşovia. În vara acestui an, 51,4% din acţiunile Grupului au fost cumpărate de Kulczyk Investments, un puternic grup industrial din cadrul industriei chimice, ce dispune de multe resurse pentru afaceri şi de reţele de desfacere, şi care vizează o poziţie de top la nivel global. Uzinele Sodice Govora reprezintă o parte importantă a acestui plan. Ciech Group urmăreşte diverse oportunităţi locale de dezvoltare, recunoscând impresionanta tradiţie în industria chimică a zonei Vâlcea.

Despre USG

USG este prima unitate de producţie din străinătate a companiei Ciech Group şi singurul producător de sodă caustică rămas în industria chimică din România. Firma a fost achiziţionată de Ciech Group în anul 2006. Prin intermediul puternicului colectiv de 600 de profesionişti, USG asigură produse din sodă şi silicat de sodiu – în formă solidă şi lichidă pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, ţările Orientului Mijlociu şi India.

Despre Ciech Group

Ciech Chemical Group este unul din liderii pieţei europene de produse chimice. Grupul include peste 30 de companii, dispune de o structură de producţie şi de o reţea comercială bine dezvoltate în Polonia şi în Europa. Principalele produse ale Grupului sunt: sodă (al doilea producător ca mărime din Europa), bicarbonat de sodiu, sare, îngrăşăminte chimice, răşini epoxice şi poliester, produse chimice de protecţie şi fertilizare plante, precum şi alte produse chimice folosite în industria sticlei, a mobilei, chimică, alimentară, precum şi în agricultură şi construcţii. Cu venituri anuale situate la nivelul de aproximativ 4 miliarde zloţi, Ciech Chemical Group se numără printre cele mai mari cincizeci de companii poloneze. Din februarie 2005, Ciech SA este listată la Bursa din Varşovia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.