Cei mai bogaţi cinci vâlceni deţin o avere cumulată de 66 milioane euro

1
90

• Potrivit clasamentului revistei Forbes,

Cei mai bogaţi cinci vâlceni deţin o avere cumulată de 66 milioane euro

Zilele trecute, cunoscuta revistă Forbes a dat publicităţii clasamentul celor mai bogaţi 500 de oameni de afaceri din România pe 2014, din judeţul Vâlcea fiind incluse cinci persoane (sau familii) cu o avere totală de circa 66 milioane de euro. Evaluarea averilor oamenilor de afaceri incluşi în top a avut la bază calculele realizate de analiştii financiari, care au evaluat companiile din punct de vedere operaţional, pe baza cifrelor puse la dispoziţie şi în funcţie de domeniul de activitate al societăţilor analizate. Informaţiile au fost obţinute din surse publice, de pe site-ul Ministerului Finanţelor, de la Registrul Comerţului sau de la oamenii de afaceri intervievaţi.

• Nicolae Sofianu – 16 milioane de euro pe locul 220 Forbes din imobiliare, turism şi construcţii. Sofianu este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri vâlceni. Este proprietarul mai multor clădiri şi terenuri din Vâlcea, însă cea mai cunoscută dintre acestea este fără îndoială Hotelul Grand Sofianu, din parcul Zăvoi. Recent, a inaugurat cea mai modernă unitate spitalicească din Oltenia – Spitalul Blaneomedcenter, realizat în întregime din fonduri proprii şi având servicii şi dotări medicale occidentale.

• Familia Crăciunescu – 16 milioane de euro pe locul 220 Forbes din industria alimentară şi retail. Omul de afaceri vâlcean Dumitru Crăciunescu cel care a pus bazele unei reţele de magazine foarte cunoscute – Diana – a murit în acest an. Dumitru Crăciunescu a intrat în afaceri în 1991 cu un mic magazin generalist, iar mai târziu, în 1997, omul de afaceri s-a orientat către procesarea de carne şi a deschis o fabrică proprie, iar după câţiva ani a achiziţionat pachetul majoritar al SC Carvil SA, fost întreprindere de industrializare a cărnii din Vâlcea.

• Fraţii Boromiz – 15 milioane de euro pe locul 232 Forbes. Compania Boromir, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de panificaţie a fost fondată în anul 1994. Constantin şi Gheorghe Boromiz coordonează astfel de 20 ani grupul de morărit care activează astfel în domeniul morăritului şi panificaţiei. Printre acţionarii grupului Boromir se mai numără şi Mircea Ureche şi Gheorghe Frântu. În 2008 societatea controlată de cei doi oameni de afaceri a lansat o reţea de magazine specializate „Boromir Pan Cafe”, ce au suprafeţe cuprinse între 50 şi 150 metri pătraţi.

• Familia Mutu – 14 milioane de euro locul 244 Forbes din retail şi producţie alimentară. Soţii Dan şi Dorina Mutu au deschis primul magazin Annabella în Vâlcea în urmă cu 20 de ani. În 2014, reţeaua de magazine numără 50 de magazine în Vâlcea şi peste 1000 de angajaţi. În 2008, compania Annabella a cumpărat de la Oltchim pentru 4,5 milioane euro fabrica de conserve Râureni, unde s-a investit în retehnologizare şi modernizarea infrastructurii de producţie.

• Fraţii Marinică şi Aurel Potop – 5 milioane de euro pe locul 452 Forbes din producţia de vopsele şi imobiliare. Cei doi fraţi sunt propreetarii producătorului de vopseluri Sarcom înfiinţat în urmă cu peste 20 de ani. Fiindcă au anticipat efectele pe care le-ar avea criza, cei doi fraţi au orientat producţia companiei către export, iar prima piaţă ţintită a fost Bulgaria. Anul acesta, Marinică şi Aurel Potop au decis să facă un parteneriat cu echipa de fotbal Universitatea Craiova.

(Petre Coman)

1 COMENTARIU

  1. DRUMUL SPRE UN VENIT SIGUR !
    Oferta pentru toata tara! Esti dispus sa inveti ceva nou? Vrei sa inveti sa faci bani, sa lucrezi cand vrei tu, cat vrei tu? Cautam oameni seriosi,perseverenti, care sa stie pentru ce lucreaza! Poti ajunge la un venit sigur fara sa mai depinzi de nimeni,iti trebuie doar acces la internet.Este un proiect unic pentru Romania! Pentru detalii, trimiteti textul „Info” la adresa de email: benko.elena@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.