Nereguli descoperite în asigurarea pazei de către firme

0
82

 

În noaptea de 8 spre 9 octombrie a.c., între orele 23.00-04.00 lucrătorii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul B.P.O.P., au desfăşurat activităţi pe linia Legii 333/2003, fiind verificate un număr de 31 unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază. Acţiunea a avut ca scop verificarea   modului de executare a serviciului de către agenţii de pază, cunoaşterea sarcinilor din consemnul particular şi a modului de intervenţie în cazul unui incident în obiectivul păzit. Cu această ocazie s-au constatat următoarele: au fost depistaţi cinci agenţi de pază care desfăşurau serviciul în mod necorespunzător (dormeau în cabina de pază), fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă conform art. 58 si 59 din L.333/2003; la 3 unităţi nu au fost găsiţi agenţi de pază, fapt pentru care se vor efectua verificări, urmând a se lua măsuri legale după caz, faţă de personalul de pază sau conducerea societăţii. Toţi agenţii de pază verificaţi au fost reinstruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.