• Președintele României, Traian Băsescu, a semnat luna trecută decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Vâlcea a lui Dumitru Găleşanu, prin pensionare. Acesta a absolvit în anul 1986 Facultatea de Drept de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca şi a ocupat următoarele funcţii: jurisconsult la fostul IJGCL Vâlcea în perioada 1 aprilie 1987 – 31 octombrie 1989, judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea în perioada 1 noiembrie 1989 – 31 octombrie 1997 şi judecător la Tribunalul Vâlcea din data de 1 noiembrie 1997 şi până în prezent.
• Firma de construcţii ACM 4 a trimis la Ocnele Mari ingineri habarnişti, care nu ştiu cu ce se mănâncă lucrările de canalizare. Din caza acestor (in)competenţi ACM 4 joacă în piesa Meşterul Manole, ce lucrează azi, se surpă mâine şi tot aşa la nesfârşit. Toţi subantreprenorii ACM 4 au dat bir cu fugiţii de pe şantierul de la Ocne, iar proiectul stagnează, existând pericolul ca Uniunea Europeană să nu mai plătească nimic ăe această lucrare cu termene depăşite!
• Pentru a-şi mai acoperi din pierderile financiare imense din ultimii ani, conducerea societăţii de transport persoane ETA SA Râmnicu Vâlcea a decis să-şi scoată la vânzare mai multe „bijuterii de familie”. Nu, nu este vorba de autobuze, ci de… peste 90 de piese de schimb noi sau cu uzură în valoare de mai multe mii de euro. Este o măsură care nu rezolvă problema de fond de la societatea ETA, rentabilizarea societăţii putând fi făcută doar prin aplicarea unui program drastic de reorganizare, care să prevadă restructurări de personal, eliminarea unor subvenţii „populiste” şi renunţarea la unele trasee nerentabile. Punct!
• Muncitorii de la Oltchim sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de starea tehnică dezastruoasă a instalaţiilor de pe platforma chimică. De ani de zile nu s-a mai investit un leu în întreţinere şi retehnologizare. Pericolul unei explozii planează asupra Oltchimului! Doamne fereşte!
• Prin „grija” neprecupeţită a primarului interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, un mic parc din oraş a ajuns în ultimul hal de degradare. Este vorba de părculeţul de pe strada Gib Mihăescu, zona Libertăţii, lângă bariera de cale ferată. Zona respectivă a fost amenajată încă de pe vremea fostului primar al Râmnicului, Sorin Zamfirescu, când au fost plantaţi mai mulţi arbori, instalate bănci şi montate câteva „sculpturi” din fier realizate prin 1999 de Fundaţia HAR. Acum, din mormanele de gunoi şi buruieni, se mai zăresc vag doar nişte fiare contorsionate de vânt şi ruginite de ploi.
• Un pedelist va fi schimbat în curând de la conducerea unei societăţi comerciale ce are legătură cu apa şi energia electrică.