Majoritarul de la „Uzinele Sodice Govora” mai încearcă o dată să îi excludă pe minoritari

0
81

Compania poloneză „Janikowskie Zakłady Sodowe Janikosoda”, care deţine 93,18% din „Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group” (UZIM), a lansat o ofertă publică de preluare adresată celorlalţi acţionari, pentru deţinerile cărora intenţionează să plătească 2,77 milioane de lei (0,28 lei/acţiune).
Oferta se va derula în perioada 11 septembrie – 1 octombrie 2014, prin intermediul Intercapital Invest.
„Janikowskie Zakłady Sodowe Janikosoda” a mai derulat, la începutul anului, o ofertă publică de preluare (OPP) a societăţii şi intenţiona delistarea de pe piaţa Rasdaq. În urma ofertei, societatea a ajuns la 93,18% din acţiunile UZIM, de la 92,9126%, iar pentru a cere retragerea obligatorie a acţionarilor avea nevoie de o deţinere de 95%, conform legii.
Acţionarii „Uzinele Sodice Govora” au aprobat, recent, majorarea capitalului social cu 30 de milioane de lei, la 66,3 milioane de lei.
Reprezentanţii companiei arătau că intenţionează atragerea de lichidităţi necesare strategiei de dezvoltare a societăţii pe termen lung prin implementarea unui program investiţional şi îmbunătăţirea situaţiei financiare.
„Janikowskie Zakłady Sodowe JANIKOSODA” face parte din grupul „Ciech”, companie listată pe Bursa de la Varşovia. Cel mai mare acţionar al „Ciech”, cu 38,72% din capitalul social, este Trezoreria statului din Polonia.
Grupul polonez „Ciech” a achiziţionat în 2006 „Uzinele Sodice Govora”, din judeţul Vâlcea. „USGovora-Ciech” produce sodă calcinată uşoară şi grea, silicat de sodiu lichid, silicat de sodiu solid şi derivaţi ai sodei. (bursa.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.