Acţionarii Apavil vor aproba noua organigramă a societăţii şi vor decide majorarea capitalului social

0
99

 

Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii Apavil SA Vâlcea, Mircea Predescu, a semnat recent decizia de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 6 octombrie 2014. Ordinea de zi a şedinţei cuprinde propunerea de modificare a organigramei societăţii Apavil SA Vâlcea, precum şi aprobarea contractului de mandat pentru administratori şi stabilirea indemnizaţiei membrilor consiliului de administraţie. Tot acţionarii de la Apavil vor mai trebui să aprobe proiectul de hotărâre pentru ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor societăţii Apavil SA, privind emiterea de acţiuni pentru majorarea capitalului social, în favoarea oraşului Bălceşti, dar şi majorarea capitalului social cu suma de 5.000 lei, reprezentând aport al oraşului Bălceşti. În acest sens, se va modifica corespunzător actul constitutiv la capitolele capital social şi acţionari. Capitalul social total subscris al societăţii va fi de 8,569 milioane de lei, divizat în 856.954 acţiuni, numerotate de la 1 la 856.954 inclusiv, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare. Capitalul social este în totalitate vărsat de acţionari. Acţionarii participă la capitalul social cu aporturi, subscrise şi vărsate după cum urmează: Judeţul Vâlcea – 31,967%, Municipiul Râmnicu Vâlcea – 65,139%, Municipiul Drăgăşani – 0,058%, Oraş Brezoi – 1,174%, Oraş Călimăneşti – 0,058%, Oraş Băbeni – 0,058%, Oraş Băile Olăneşti – 0,058%, Oraş Bălceşti – 0,058%, Oraş Ocnele Mari – 0,058%, Comuna Dăeşti – 0,058%, Comuna Bujoreni – 0,058%, Comuna Păuşeşti – 0,058%, Comuna Roeşti – 0,058%, Comuna Pietrari – 0,117%, Comuna Vlădeşti – 0,351%, Comuna Perişani – 0,117%, Comuna Buneşti – 0,058%, Comuna Milcoiu – 0,058%, Comuna Voineasa – 0,293%, Comuna Şirineasa – 0,058%, Comuna N. Bălcescu – 0,058%. Acţionarii SC Apavil SA au obligaţia asigurării participării la şedinţa AGA a reprezentanţilor desemnaţi sau a împuterniciţilor special. În urmă cu două luni, conducerea societăţii Apavil a solicitat Primăriei Râmnicului acordarea mandatului special reprezentantului municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la această societate, în vederea semnării contractelor de mandat ale administratorilor şi stabilirea indemnizaţiei acestora. Potrivit prevederilor actului constitutiv al societăţii Apavil SA, aprobat prin Hotărârea nr. 24/23 decembrie 2013 de către Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru fixarea remuneraţiei cuvenită membrilor consiliului de administraţie trebuie acordat mandat special de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Pentru stabilirea remuneraţiei membrilor Consiliului de Administraţie, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prevede la art. 37 următoarele: „Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este stabilită de adunarea generală a acţionarilor în structura şi limitele prevăzute. Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă. Indemnizaţia fixă lunară a membrilor neexecutivi nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Indemnizaţia fixă lunară a membrilor executivi nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Nivelul componentei variabile este stabilit potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condiţiilor de remunerare pentru poziţiile similare din societăţi, din acelaşi domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România şi din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experţii în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie sau consiliului de supraveghere. Adunarea generală a acţionarilor se va asigura, la stabilirea indemnizaţiei fixe lunare a fiecărui membru al consiliului de administraţie sau, după caz, a fiecărui membru al consiliului de supraveghere, că aceasta este justificată în raport cu îndatoririle specifice, atribuţiile în cadrul unor comitete consultative, cu numărul de şedinţe, obiectivele şi criteriile de performanţă stabilite în contractul de mandat”.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.