Vâlcencele şi-au reconfirmat valoarea la naţională
duminică, după închiderea ediţiei, România a întâlnit Rusia în finala Cupei Mondiale din Danemarca
Cu Gheorghe Tadici în frunte şi cu 15 jucătoare de la CS Oltchim, cărora li s-a adăugat una dintre cele mai apreciate vâlcence de peste hotare, Cristina Vărzaru, echipa naţională a României a defilat la cel mai puternic turneu amical de handbal feminin, ce se dispută în Danemarca şi este dotat cu Cupa Mondială. România a făcut parte dintr-o grupă în care mai fuseseră repartizate Danemarca, Polonia şi Suedia. În primul meci, cel cu Polonia, româncele s-au impus cu 33-27, cele mai bune marcatoare fiind Valentina Elisei, Ionela Gâlcă şi Steluţa Luca. A urmat succesul din disputa cu suedezele, scorul fiind 28-20, iar cea mai bună marcatoare a fost din nou Elisei, urmată de Cristina Vărzaru şi Adina Meiroşu. În ultimul meci din faza grupelor, victima echipei României a fost chiar selecţionata ţării gazdă, Danemarca, învinsă cu scorul de 25-24 şi cu aceeaşi Valentina Elisei în fruntea listei marcatoarelor. Clasarea pe primul loc în grupă a făcut ca România să evite o confruntare în semifinală cu Rusia, campioana mondială en-titre. Aşa că România a învins sâmbătă Ucraina cu 27-25 şi şi-a câştigat dreptul de a înfrunta în finală Rusia, în reeditarea finalei Campionatului Mondial de anul trecut. Despre acest meci, însă, mai multe amănunte în ediţia viitoare.