Primarul Gigi Matei sprijină în continuare Clubul Sportiv Municipal

0
90

 COMUNICAT

Ca urmare a mai multor materiale apărute recent în presă referitoare la situaţia actuală a Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, doresc să fac următoarele precizări:

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi-a îndeplinit şi îşi va îndeplini în continuare obligaţiile asumate prin Acordul de Asociere în vigoare în baza căruia este administrat CSM, respectiv plata sumelor angajate prin hotărâre a Consiliului Local Municipal, la care se adaugă veniturile obţinute din închirierea spaţiilor de la Baza Sportivă ”Zăvoi”, în conformitate cu prevederile Acordului.

În ceea ce priveşte restanţele despre care se vorbeşte la acest moment, ele nu se datorează administraţiei locale actuale, ci provin din perioada mandatelor anterioare. Reamintesc tuturor că una dintre primele măsuri luate după alegerile locale din 2012 a fost lămurirea mai multor probleme legate de funcţionarea CSM, ceea ce a dus, într-un final, la rezilierea Acordului de Asociere ”moştenit” de la vechea administraţie şi la încheierea unui nou acord, cu un alt finanţator.

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sprijină, în continuare, toate formele de manifestare sportivă locale – fie profesioniste, precum Clubul Sportiv Municipal sau Handbal Club Municipal – fie de amatori, în măsura posibilităţilor bugetare existente.

Gigi Matei,

Primar interimar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.