Contractul dintre Primărie şi Rosal, aprobat de consilieri

0
77

„Oficial e bine!“… pentru Prigoană

Contractul dintre Primărie şi Rosal, aprobat de consilieri

Consilierii locali au aprobat cu 17 voturi pentru şi 4 abţineri, delegarea serviciului de salubrizare firmei bucureştene Rosal Grup. După mai bine de o oră de discuţii, consilierii au hotărât să pună în aplicare o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Piteşti, prin care Rosal era declarată câştigătoare a licitaţiei privind salubrizarea Râmnicului.

Hotărârea instanţei, pusă în aplicare

Marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, la care a fost prezent şi primarul Mircia Gutău, consilierii au votat, după mai multe încercări eşuate, proiectul de hotărâre privind delegarea serviciului de salubritate către firma Rosal, aparţinând omului de afaceri Silviu Prigoană. Vă reamintim că în urmă cu mai bine de o lună, Curtea de Apel Piteşti a emis o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în urma căreia SC Urban SA (firma care a câştigat licitaţia din toamna anului trecut, privind salubrizarea în Râmnicu Vâlcea), a pierdut dreptul de a mai desfăşura servicii în municipiu. Câştigătoare a fost declarată firma Rosal Grup. Practic, consilierii locali nu au făcut altceva decât să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. În caz contrar, Primăria Râmnicului ar fi riscat să plătească firmei lui Prigoană despăgubiri enorme, ba chiar aleşii locali ar fi putut răspunde chiar penal pentru decizia lor de a nu aproba proiectul de hotărâre. Dacă iniţial au fost propuse spre aprobare două variante de contract, până la urmă a rămas doar cea propusă de Executivul Primăriei, fără amendamente. A fost nevoie de repetarea de câteva ori a procedurii de vot, până când aleşii s-au hotărât să ridice mâinile. Astfel, proiectul a trecut cu 17 voturi, patru dintre consilierii alegând să se abţină.

Opinii

Nu au lipsit comentariile pe tema modului în care firma Rosal a câştigat „la masa verde” salubrizarea Râmnicului. Pesedistul Gigi Matei, care a fost şi preşedinte de şedinţă, dar şi membru al comisiei de licitaţiei, nu îşi explică hotărârea instanţei. „Rosal avea certificatul fiscal expirat. Instanţa trebuia doar să anuleze licitaţia. De ce nu putem aştepta să se pronunţe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asupra cererii de revizuire?. Situaţia în care ne aflăm se datorează şi comisiei de licitaţie, care trebuia să stabilească şi contractul cadru în dosar”, a spus Matei. O poziţie tranşantă a avut-o consilierul local PSD, Valer Tudor. „Judecătorul este deosebit de deştept. El nu face altceva decât să folosească arma comisiei. A observat o inadvertenţă şi a introdus pe uşa din dos firma de pe locul II. De ce suntem puşi în situaţia de a lua o decizie în necunoştinţă de cauză, de a analiza propunerea Rosal, după expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia pusă în aplicare hotărârea? Cei deştepţi au fost tot cei de la Rosal. Au lăsat să treacă timpul pentru a cere daune că nu s-a încheiat contractul. Nu avem la dispoziţie toate elementele necesar. Ce se întâmplă cu toate investiţiile făcute de Urban? Ce se întâmplă dacă această firmă vine şi ne cere nouă daune”, s-a întrebat Valer Tudor.

Prezent în sală, directorul Urban, George Pirnea, a declarat: „Sunt convins că justiţia îşi va face datoria, atâta timp cât sunt căi de atac. Sunteţi însă datori să spuneţi oamenilor care sunt diferenţele de costuri pe care le va suporta populaţia. ”.

• Octavian HERŢA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.