Consiliul Județean (CJ) Vâlcea va aloca 820.000 de lei pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Râmnicu Vâlcea, urmând să fie achiziționate aparatură și echipamente medicale, precum și o autosanitară pentru asigurarea transportului pacienților între secțiile spitalului, transmite agerpres.ro.
„Acest demers vine în întâmpinarea scopului pe care mi l-am asumat în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a vâlcenilor și a realizării unui sistem de sănătate modern și eficient pus în slujba cetățeanului. Se știe că, prin strategia de modernizare a Spitalului Județean de Urgență aflată în plină desfășurare, urmărim nu numai îmbunătățirea infrastructurii, ci în egală măsură și înzestrarea acestei instituții cu aparatură și echipamente medicale performante, utilizând atât resurse bugetare naționale sau provenite de la Uniunea Europeană, cât și resurse proprii”, a precizat președintele CJ, Ion Cîlea.
Cosiliul Judeţean Vâlcea împreună cu medicii au făcut o listă cu unele dintre cele mai importante dotări care lipsesc în acest moment din Spitalul de Urgenţă, hotărând care sunt priorităţile spre care să se îndrepte banii. „Pe lista dotărilor cu eforturi financiare proprii avem trecute, de exemplu, un electrocardiograf, ecodoppler cu două canale, o trusă de videoendoscopie HDTV, două combine de fizioterapie, căzi galvanice cu 4 celule etc. Înainte de a completa această listă, ne-am consultat cu șefii secțiilor medicale, cu alți specialiști din domeniu, așezându-ne la aceeași masă cu cei care le vor utiliza. Ne dorim astfel să îmbunătățim condițiile în care cadrele medicale își îndeplinesc misiunea lor extrem de dificilă, dar și pe cele oferite pacienților. Toate aceste lucruri le facem din convingerea că investițiile în sănătate sunt primordiale, dar și din dorința de a contribui la asigurarea unui act medical de cea mai înaltă calitate și în beneficiul deplin al oamenilor care apelează cu încredere și speranță la serviciile spitalicești”, a mai spus președintele Cîlea.
Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se află în plin proces de modernizare, în urma unui grant european de aproximativ 17 miliarde de euro. (gds.ro)