Program nou pentru returul Diviziei A

0
88

Handbal feminin

Program nou pentru returul Diviziei A

La finele acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 11 februarie, se va disputa prima rundă din cadrul returului Diviziei A de handbal feminin. În această competiţie participă şi formaţia secundă a clubului Oltchim Rm. Vâlcea, care este pregătită de antrenorii Radu Georgescu şi Cristina Lada-Rouă. Tinerele handbaliste vâlcene au avut un parcurs admirabil în prima parte a campionatului, terminând pe locul 4 al clasamentului, la doar 2 puncte în urma liderei Univ. Timişoara. Dintre cele 11 partide jucate, elevele lui Radu Georgescu şi Cristina Lada-Rouă au pierdut doar două (cu Univ. Timişoara şi HC Activ Ploieşti), câştigându-le însă pe celelalte nouă. Datorită numărului mare de retrageri din campionat (nu mai puţin decât 4 formaţii dintre cele 16 au spus forfait după începerea turului), FR Handbal a decis alcătuirea unui alt program pentru disputarea returului. De data aceasta, vor fi doar 11 etape, ultima dintre ele fiind programată pe 20 mai. HC Oltchim II debutează în retur, în deplasare, într-un meci cu Mureşul Tg. Mureş, echipă pregătită de Mia Rădoi, fosta handbalistă la Vâlcea. Vâlcencele vor avea de jucat doar de patru ori acasă, restul partidelor urmând a le juca în deplasare.

Iată programul complet al echipei vâlcene în retur: 11 februarie la Mureşul Tg. Mureş (deplasare); 18 februarie la DWAR Craiova (deplasare); 11 martie cu Univ. Timişoara (acasă); 18 martie la Univ. Reşiţa (deplasare); 25 martie la Amical Sport Corabia (deplasare); 15 aprilie la Ştiinţa Bacău (deplasare); 20 aprilie la CSM Sf. Gheorghe (deplasare); 29 aprilie cu HC Activ Ploieşti (acasă); 6 mai cu CSM Ploieşti (acasă); 13 mai  la Viitorul Mediaş (deplasare); 20 mai cu LPS Slatina (acasă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.