Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea a deschis o tabără internaţională de pictură şi sculptură la Salina Ocnele Mari

0
87

Potrivit presei locale, Parohia Trăistari, Biserica din Salină, Fundaţia Inimă pentru Inimă, Primăria Ocnele Mari şi Exploatarea Minieră Vâlcea organizează în perioada 1 – 7 iulie a.c., Tabăra Internaţională de Pictură şi Sculptură „Vasile Militaru”. Vor avea loc ateliere de pictură şi sculptură, marea provocare pentru artiştii prezenţi fiind faptul că vor lucra chiar în interiorul Salinei Ocnele Mari. Invitaţii au fost primiţi duminică, 30 iunie, şi cazaţi în zonă, iar luni, 1 iulie, a avut loc deschiderea taberei, care se desfăşoară în baza unui parteneriat încheiat între toţi cei implicaţi în organizarea manifestării. „La această tabără participă 22 de artişti din România şi Republica Moldova. Este vorba despre Angela Tomaselli, Eugen Dornescu, Ştefan Pelmuş, Tina Popa, Traian Boicescu, Gabriela Poenaru, Aurelia Sanda, Natalia Ştefan, Peti Velici, Gheorghe Dican, Paul Poescu, Cătălin Oancea, Ileana Oancea, Sergiui Sălişte, Grigore Sultan, Elvira Cemortan, Carmen Poenaru, Alexandru Midischi, Vasile Midischi, Natalia Procop şi Fabian Tudor. În acest an, organizăm prima ediţie şi sunt sigur că vom avea parte de multe altele în viitor. Am încercat să creăm posibilitatea ca artiştii să plămădească lucruri extraordinare şi vă aşteptăm pe toţi în data de 8 iulie la expoziţie, unde vom arăta ceea ce au creat artiştii în timpul taberei” a declarat preotul paroh al Bisericii din Salină, Petre Veţeleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.