Vor fi revocați cei cinci membri ai Consiliului Local în adunarea generală a acţionarilor de la ETA

0
76

 

Pentru că refuză sistematic să pună în aplicare mai multe decizii ale consiliului local, conducerea Primăriei Râmnicului a decis recent să iniţieze un proiect de hotărâre privind revocarea tuturor celor cinci membri ai CL în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea ETA. În aceste condiţii, luni 30 iunie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe propunerea de revocare a reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii ETA, respectiv a lui Vasile Cocoş, Ion Gherghinaru, Bogdan Pruteanu, Bogdan Costinescu şi Liviu Boban. Luând-o strict după criterii politice se observă că AGA de la ETA este majoritar PNL-PDL şi, de aceea, este de înţeles de ce sunt respinse mare parte din propunerile primarului interimar Ion Gigi Matei, care provine de la PSD. Tot luni, consilierii locali vor mai desemna cinci reprezentanţi ai Consiliului Local să reprezinte municipiul în adunarea generală a acţionarilor de la societatea ETA, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar majoritar la această societate. Consiliul Local constituit în urma alegerilor locale din luna iunie 2012, ca autoritate deliberativă a municipiului, a desemnat, prin hotărârea nr. 173/12 iulie 2012, cinci reprezentanţi în adunarea generală a acţionarilor de la această societate, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar unic al municipiului, respectiv: Vasile Cocoş, Ion Gherghinaru, Bogdan Pruteanu, Adi Panduraşu şi Mihai Persu. Ulterior, prin hotărâri ale consiliului local, Mihai Persu a fost înlocuit cu Bogdan Costinescu, iar Adi Panduraşu a fost înlocuit cu Liviu Boban. Prin Hotărârea nr. 242/20 septembrie 2012, consiliul local a aprobat contractul de mandat pentru reprezentanţii consiliului local în AGA de la această societate. Obiectul contractului de mandat constă în îndeplinirea de către reprezentanţii Consiliului Local în A.G.A a atribuţiilor pe care municipiul le are ca acţionar unic la această societate. Astfel, potrivit prevederilor din actul constitutiv al societăţii ETA, adunarea generală a acţionarilor este formată din reprezentanţi aleşi ai consiliului local şi nu pot fi schimbaţi decât de acesta. AGA este organul suprem de decizie şi conducere al societăţii care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii economice, în condiţiile şi limitele stabilite în prealabil de Consiliul Local. Una dintre atribuţiile reprezentanţilor consiliului local în adunarea generală a acţionarilor prevăzute în actul constitutiv al societăţii este aceea de a numi sau revoca membrii Consiliului de Administraţie de la societatea ETA. Astfel, prin Hotărârea nr. 341/2013, consiliul local a împuternicit Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea ETA ca, începând cu data de 1 ianuarie 2014, să schimbe consiliul de administraţie de la această societate, însă aceata nu a luat nici o iniţiativă în acest sens. Iniţiativa au luat-o membrii consiliului de administraţie care au renunţat în mod expres la mandatul încredinţat prin contractele de administrare, astfel că în data de 18 februarie 2014, adunarea generală a acţionarilor a luat act de demisiile membrilor consiliului de administraţie şi s-a constatat vacantarea celor cinci posturi. Tot atunci s-a mai aprobat notificarea autorităţii tutelare cu privire la constatarea vacantării posturilor de membru al consiliului de administraţie, dar până la data de 3 iunie 2014 nu a fost înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nici o informare din partea reprezentanţilor consiliului local în AGA cu privire la situaţia Consiliului de Administraţie de la societatea ETA. Precizăm că potrivit contractului de mandat, reprezentanţii în AGA sunt obligaţi să sesizeze municipiului deficienţele sau neregulile de natură să pericliteze buna funcţionare a societăţii, ori să aducă prejudicii acesteia. Situaţia economico-financiară deosebită prin care trece societatea, starea de provizorat a conducerii societăţii (membrii consiliului de administraţie demisionaţi, directorul general al societăţii numit provizoriu după decesul fostului director general) impun adoptarea unor măsuri urgente din partea reprezentanţilor consiliului local în AGA, fară tergiversări şi neînţelegeri în adoptarea măsurilor. Având în vedere că actualii reprezentanţi ai consiliului local în AGA nu şi-au îndeplinit cu promptitudine atribuţiile conferite atât prin contractul de mandat cât şi cele stabilite expres prin hotărârea nr. 341/2013, fapt ce a condus la agravarea situaţiei economico-financiare a societăţii, primarul interimar Ion Gigi Matei consideră că se impune revocarea reprezentanţilor consiliului local în AGA la această societate.

Tot luni, 30 iunie, consilierii locali vor mai aproba constituirea unei comisii de selecţie, formată din cinci membri, printre care şi specialişti în recrutarea resurselor umane, pentru declanşarea procedurii de selecţie sau evaluare a candidaţilor în Consiliul de Administraţie la societatea ETA. Pe lângă cei doi consilieri locali care vro fi aleşi, din comisie vor mai face parte următorii: Ioana Borleanu – director Direcţia Resurse Umane din cadrul Primăriei; Maria Feroiu – director Direcţia Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei; Liliana Nicuţ – consilier juridic societatea ETA. La stabilirea condiţiilor şi criteriilor pentru selectarea candidaţilor comisia de selecţie va respecta prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. De asemenea, consiliul local va împuternici comisia de selecţie, ca după evaluare, să înainteze direct Adunării Generale a Acţionarilor de la societatea ETA lista cu persoanele selectate pentru desemnarea membrilor în consiliul de administraţie al societăţii. În data de 3 iunie 2014, reprezentanţii adunării generale a acţionarilor de la această societate fac cunoscut că trei dintre membri CA şi-au dat demisia, iar AGA le-a prelungit mandatul până la completarea acestuia, solicitând să fie declanşată procedura pentru selectarea a trei membri în CA de către comisia de selecţie stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 189/12 iulie 2012.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.