Consilierii locali cer anularea licitaţiei pentru mass-media

0
80

 Consilierii locali cer anularea licitaţiei pentru mass-media

Protestul unei importante părţi a presei scrise locale vâlcene, vizavi de maniera în care Primăria Râmnicului a înţeles să organizeze licitaţia pentru atribuirea contractului de prestări servicii mass-media, nu a rămas fără rezultat în rândul anumitor politicieni, care au înţeles mesajul trimis de jurnalişti. După şeful PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, a venit rândul consilierului municipal PSD, Valer Tudor (fost primar şi viceprimar al Râmnicului) să atragă atenţia conducerii primăriei asupra solicitării unui mare număr de publicaţii locale de a nu mai fi organizată nici un fel de licitaţie pentru atribuirea contractului. Aceste publicaţii s-au oferit să publice gratuit anunţurile primăriei, pentru ca râmnicenii să nu mai fie nevoiţi să plătească zeci de mii de euro unei singure publicaţii pentru acest serviciu. Vă reamintim că licitaţia cu pricina este programată a avea loc vineri, 3 noiembrie, începând cu ora 10. În finalul recentei şedinţe de Consiliu Local, Valer Tudor s-a adresat celor doi viceprimari, liberalul Constantin Monceanu şi democratul Mihai Botea, de a da curs solicitării publicaţiilor de a difuza gratuit anunţurile primăriei. „Cred că ar fi bine să se ia în seamă această solicitare, care scuteşte bugetul local de plata unei importante sume de bani. Este o iniţiativă lăudabilă şi cred că ar trebui să i se dea curs”, a spus consilierul local Valer Tudor. Intervenţia acestuia nu a primit însă un răspuns din partea celor doi viceprimari. Menţionând că mai mulţi consilieri locali împărtăşesc aceeaşi opinie vizavi de această licitaţie organizată fără respectarea tuturor prevederilor legale, aşteptăm cu interes să vedem dacă cei doi viceprimari vor da curs unei propuneri onorabile, care va scuti bugetul public de plata unei importante sume de bani.• Octavian HERŢA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.