Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică, posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung (studiu)

0
84

Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică ar putea avea consecințe catastrofale pe termen mediu și  lung, este una dintre concluziile unei lucrări pe această temă, elaborată de către Mircea Țicleanu, Radu Nicolescu, Adriana Ion și care urmează să fie prezentată, luni, în cadrul unei conferințe internaționale la Albena (Bulgaria).

Foto: (c) Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Mircea Țicleanu este directorul științific al Institutului de Geologie și susține că activitatea de cercetare pentru lucrarea „Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică — o metodă cu posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung” a demarat în 2012 la solicitarea Ministerului Mediului.

Potrivit acestuia, studiul arată că exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică este o acțiune agresivă antropică a mediului geologic cu consecințe severe și chiar catastrofice într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

De asemenea, acesta susține că o consecință a aplicării acestei metode este conversia unei mari cantități de apă dulce (potabilă/industrială) în fluid toxic, contaminat, iar arealul (subsolul) afectat de exploatare nu mai poate fi explorat ulterior în alte scopuri.

AGERPRES/(AS — autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.