Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat săptămâna trecută propunerea de preluare din administrarea Direcţiei Administrării Domeniului Public a imobilului „Parcări zona de agrement Ştrand Ostroveni”, în suprafaţă de 4376 mp şi trasmiterea acestuia în administrarea societăţii Pieţe Prest SA. Consecinţă a acestor prevederi se completează lista bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului şi concesionate Pieţe Prest SA – anexa nr. 1 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat cu acest imobil având circa 150 locuri parcare. Prin hotărârea nr. 244/31 august 2010, Consiliul Local a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către Pieţe Prest SA, a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat după cum urmează: construirea, modernizarea, întreţinerea, administrarea şi exploatarea pieţelor agroalimentare şi a Morii Goranu, a bazarelor, târgurilor şi oboarelor; amenajarea, întreţinerea şi exploatarea lacurilor, a ştrandurilor şi a bazelor de odihnă şi tratament; amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement; organizarea şi exploatarea activităţilor de coşerit, administrarea cimitirelor, a grădinilor botanice şi/sau zoologice, a WC-urilor publice; amenajarea, organizarea şi exploatarea parcărilor publice cu plată. De asemenea, prin hotărârea mai sus amintită a fost aprobat caietul de sarcini privind delegarea serviciilor respective, precum şi contractul de delegare împreună cu lista bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului care se concesionează pentru realizarea acestora. Pentru exploatarea în condiţii de eficienţă şi siguranţă a parcărilor realizate pe domeniul public şi pe trama stradală din zona centrală a oraşului, prin hotărârea nr. 115/29 aprilie 2011, modificată de hotărârea nr. 299/30 noiembrie 2011, Consiliul Local a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor publice cu plată din municipiul Râmnicu Vâlcea, precum şi taxele pentru utilizarea parcărilor pentru autoturisme. Având în vedere că urma să fie semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare Baza de Agrement Ostroveni”, prin hotărârea nr. 13/30 ianuarie 2013, completată de hotărârea nr. 266/28 octombrie 2013, Consiliul Local a aprobat preluarea Bazei de Agrement Ostroveni, cu bunurile şi dotările aferente acesteia, în administrarea Consiliului Local al municipiului prin Direcţia Administrării Domeniului Public, de la societatea Pieţe Prest SA, precum şi radierea bunurilor şi dotărilor aferente Bazei de Agrement Ostroveni din lista bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi concesionate Pieţe Prest SA. În baza acestor prevederi s-a procedat la inventarierea şi predarea-preluarea bunurilor şi dotărilor aferente Bazei de Agrement Ostroveni, printre bunurile preluate conform procesului verbal de predare-primire nr. 6234/24 februarie 2014 fiind şi imobilul „Parcări Zona de Agrement Ştrand Ostroveni”. Realizarea proiectului „Reabilitare şi modernizare Baza de Agrement Ostroveni” nu include terenul aferent parcărilor adiacente Bazei de agrement Ostroveni descrise mai sus. Întrucât serviciul de organizare şi exploatare a parcărilor cu plată se realizază de către societatea Pieţe Prest SA, în baza contractului de delegare mai sus menţionat, şi luând în considerare necesitatea folosirii cât mai eficiente a locurilor de parcare existente, a disciplinării staţionării auto în perimetrul stradal, precum şi fluidizarea traficului şi creşterea siguranţei în trafic, conducerea Primăriei Râmnicului a considerat oportun ca şi imobilul „Parcări Zona de Agrement Ştrand Ostroveni” să fie transmis operatorului serviciului respectiv în vederea amenajării lui ca parcare publică cu plată şi exploatării acesteia.